Ziua asta, acum 8 ani

Mă uitam fericit la desenele în cretă și la spațiile corespunzător liniate pentru fiecare competiție. Pentru mine conta să câștig o competiție: cea de sprint, 50 de metri. În fiecare spațiu delimitat cu vopsea albă, avea loc câte un concurs: desene cu creta pe astfalt, sprint, fotbal, volei, spații de joacă.

Mă uitam cu invidie (oarecum) la copiii cu bicicletă care își desfășurau competiția de întrecere. Nu aveam o bicicletă, deși îmi doream enorm. Cu toate acestea, le admiram și îi admiram. La desen nu aveam talent, dar mă uimea talentul altora. Case, peisaje, portrete ale unor personaje din desene animate, toate foarte bine realizate. Zâmbeam și n-aveam frică de nimic.

Urma competiția mea. Un sprint de 50 de metri făcut pe serii, căci eram foarte mulți participanți. Copii la clasele primare, naivi, fără orizont. Două linii groase îmi delimitau spațiul meu de alergat. Patru culoare existau, patru copii alergau, primii doi mergeau în faza următoare. Profesorul de sport, cu un fluier și un cronometru era gata să ne dea startul. Eram îmbrăcat în trening, fiindcă făceam dans sportiv pe lângă și aveam un respect uriaș pentru sport. Conta mult echipamentul pentru mine. Îmi dădea încredere.

Atenția mea era distributivă, dar un singur lucru vedeam de data asta – groapa cu nisip de la final. Un finish perfect pentru a mă mozoli de fericire, sigur că voi câștiga. Lângă mine, la start, mai erau alți trei băieți de la clase diferite pe care nu-i cunoșteam, dar nici nu mă interesa. Doream să câștig și să demonstrez tuturor cât de bun sunt eu la sport, cât de bine pot să alerg, cât de atletic sunt. Fata pe care o plăceam, parcă dinadins mă urmărea acum, iar asta-mi provoca o oarecare rușine, dar în același timp și un motiv în plus de a mă ambiționa. Mă uit atent la groapa cu nisip, în tine pic, în tine mă bucur.

Profesorul de sport dă semnalul: fiți gata… START! 

Pornesc nebunește către ținta mea anterior specificată. Alături de mine mai rămân doar doi, un al treilea rămas în urmă încă de la start. Sprintăm puternic, n-avem interes de ce-i în jur. Sprintăm și ne place, competiția ne provoacă spre a ne demonstra calitățile, spre a ne ambiționa. Groapa cu nisip se apropie, un alt băiat se pierde în urmă. Mai rămân eu și încă unul. Mă uit la el, dar el privește groapa, încep să trag mai tare de mine, mai îi trag o privire, dar în acel moment se depărtează ușor de mine privind la groapă și …. câștigă.

Mă opresc fix înainte să intru în groapa cu nisip. Aveam un sprint de realizat, dar m-am focusat asupra unui lucru din laterala mea. N-am privit înainte, n-am privit groapa. O clipă mi-am concentrat atenția către competitor și atunci a profitat. Nu contează c-am mers mai departe, m-am simțit învins și asta m-a durut.

Am plecat cu capul în pământ. Urlete și bucurie în jurul meu. Curtea școlii plină de copii. Uniforme, profesori eleganți, jocuri, concursuri și fericire. Lipsă de frică, neștire de viață, suflete pure și fără însemne ale timpului. 1 iunie, am fost copii.

La mulți ani! În adâncul sufletului nostru, să rămânem copii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *