Virginia Woolf – „To the Lighthouse”

Când am pus mâinile pe cartea asta, am știut că are să fie o adevărată provocare. Scrisul Virginiei Woolf este unul extraordinar, e special, e greoi aș spune din cauza fluxului conștiinței, tehnică literară pe care o stăpânește excelent și pe care o manevrează și cu care experimentează în fața culturii și tradiției vremii.

to-the-lighthouseNici nu știu despre ce aș putea spune că-i romanul acesta. El este mai degrabă lăudat prin faptul că inovează realismul prin aceste tehnici moderniste cum ar fi „relay race” (trecerea de la o temă la alta, de la un motiv la altul etc) prin fluxul conștiinței personajelor, „empathetic deixis” sau „empathetic feminism”. Lily Briscoe este artista romanului, prin ea vedem feminismul și estetismul autoarei. Mrs. Ramsay este echilibrul, este arta, iar Mr. Ramsay este luciditatea, geniul rațional, calculat, dar lipsit de afecțiune.

Romanul e despre viață, despre moarte, despre echilibrul amintit mai devreme prin Mrs. Ramsay. Dar el conține ceva mai mult de atât. Conține o doză de experiment într-o cantitate mai mare pe care mi-este greu s-o explic în română. Am citit cartea și critica în engleză ca să-mi pun ideile în ordine, să le interferez cu cele profi și am văzut că nu sunt departe de adevăr.

Virginia Woolf își încearcă penița foarte tare în scriitura asta și încearcă să meargă mai departe de fluxul conștiinței și de „feminine emphasis” sau „empathetic deixis”. Ea pur și simplu induce un lucru impersonal pe care, fără o citire cu atenție, ne poate scăpa ușor din vedere. Acest lucru impersonal, total obiectiv, se regăsește în partea a II-a a cărții – „Time Passes”.

Am uitat să vă spun, romanul are trei părți: The Window, Time Passes și The Lighthouse. Ei bine, dacă prima parte prezintă o zi din viața unei familii de academicieni cu prietenii lor tot academicieni, a II-a parte surprinde un interludiu de zece ani în doar treisprezece pagini (ediția mea). Ce spuneți de asta?

Aflați că-n acele treisprezece pagini, personaje cheie ale cărții mor, Primul Război Mondial se întâmplă, iar casa rămâne părăsită în lumina strălucitoare și inconstantă a farului. Doar trece timpul.

Ca motive și teme avem „lupta” dintre genuri, mama vs. tata, creația artistică și artistul, lumea și arta, echilibrul lumii, trecerea timpului și așa mai departe. Sunt o varietatea de subiecte prin care trecem cu această carte și asta datorită tehnicilor folosite de Woolf. De altfel numele părților sunt în sine simboluri importante, cu „The Window” care este metoda de a observa exteriorul, de a vedea peisagistic întâmplările vremii, „Time Passes” care-i un motiv important și căruia nu avem ce-i face, dar totul se întâmplă sub lumina care pulsează și invadează întunericul a farului („The Lighthouse”).

Începe, așa cum și Nicola Bradbury povestește, cu „Yes” și se încheie cu „I have had my vision” (p. 154). Este optimismul vieții, a feminismului și a trecerii timpului. În final, toate vor fi orânduite și așezate cu atenție la locul lor.

Cartea aceasta nu-i ceva „lejer, de vară” cum s-ar spune. Ai nevoie de atenție, de timp, se citește greu, iar pentru asta trebuie să-i acorzi o concentrare bună că altfel îți scapă lucruri.

Cartea mea a venit de la Okian, normal și a fost sub editura și colecția Wordsworth Classics cu note de Nicola Bradbury de la Universitatea din Reading. În engleză. Ceea ce vă doresc și vouă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *