Vezi că vin colindători!

În sufrageria de prea puține ori aerisită, Platon își făcea unghiile și aștepta să fie sunat să iasă la cafea. De partea cealaltă a camerei, doi junkiști se jucau pe PS4 un Call of Duty prea plictisit de ei ca să-i mai suporte. În bucătărie, cozonacii prindeau contur la cuptor, iar cu spatele la noi, cu un coif de bucător pe cap, cu șorțul alb și perfect așezat pe el, rula ceva Sherlock Holmes.

În tot acest timp, pe scara blocului, câteva persoane prea pline de Spiritul Crăciunului, își făceau intrarea pe casa scării. Cum Spiritul Crăciunului era prea puternic îmbuteliat în ei, au început să cânte încă de la intrare și să bată la toate ușile. Se organizaseră atât de bine încât toată lumea cânta, precum și toată lumea bătea la uși. Ba nu, mint, unul păstra un semn specific Crăciunului într-o mână.. a da! Iar cu cealaltă bătea la uși, deci nu am mințit.

Din bucătărie, în mireasma cozonacilor și a ceva-ului, Sherlock aude perfect cântecele colindătorilor. Se gândește… „Ar trebui să mă duc să le spun alora, dar vai, până în sufragerie! Nu se poate, mor pe drum, o să am nevoie de apă, de cămile, de.. eh lasă.” Astfel că domnul Holmes a renunțat la ideea de a mai merge până în sufragerie, care era la doi pași, să le spună colegilor că vor veni oaspeți.

Facem o pauză târzie ca să specificăm că domnul Holmes nu este acel domn Holmes pe care vi-l imaginați voi toți, dar ar putea fi.

Platon în continuare gândea următoarea sa lucrare în timp ce lacul se întindea mirobolant pe unghiile lui. Junkiștii făceau combo pe boți, fiindcă jucau co-op, iar Holmes …. era bine. Colindătorii urcau scările în viteză, ca o armată de orci cu un singur obiectiv: apartamentul fără număr. Iată că a trecut deja timpul alocat pentru gândirea unui plan românesc, iar colindătorii au ajuns în fața ușii.

Unul ciocăne în timp ce altul strigă: „Primiți cu colindul?” În apartament se întâmpla așa: Platon se uita la un junkist, un junkist la altul, altul la Platon. În holul mic apare Holmes cu ochii mici și rânjetul mare: „Să le deschidem, zic!”. Platon înnebunește, lacul îi sare de pe unghii și barba i se clatină rebel. Acest „Great Gatsby” al antichității nu dorea să deschidă ușa colindătorilor. „Holmes, tu cunoști Spiritul Crăciunului?”

Holmes, tot cu ochii mici, îl privește pe Platon și-i răspunde: „Nu, dar am impresia c-o să aflu..”. Un junkist râde, altul e încă panicat, iar Platon răspunde: „Ca să nu afli, nu deschizi.” În acest timp de partea cealaltă a ușii, alți vecini deschiseseră ușile și primeau colindul și Spiritul Crăciunului. Holmes voia și el acest Spirit cum nu se putea mai rău, voia să-l studieze, voia să aibă motiv de parodie, dar Platon nu și nu.

Se gândeau uitându-se toți unul la altul, iar unul la altul nu știau ce să facă. Unul ar fi deschis ușa, dar altul l-ar fi oprit. Unul râdea, altul era panicat. Unul gândea, altul era pregătit să acționeze. Holmes se clătina, Platon se scărpina în barbă, junkiștii priveau tavanul. În cele din urmă Platon cedează. Ușa se deschide, iar colindătorii nu, Spiritul Crăciunului nu, nimeni nicăieri și-un nu mergând liniștit pe palier. „Unde au fugit?” întreabă Holmes. Platon, uitându-se pe geam, realizează colindătorii care părăsiseră scara de ceva timp, căci acum erau la colțul blocului vecin.

Cât timp trecuse? Nimeni nu știe, pentru că timpul e relativ, zic unii, iar alții că nici măcar nu există. De asemenea vedem doar 2% din ceea ce există, dar astea-s lozinci.

Naratorul te privește și-ți spune pe un ton solemn, ba chiar părintește: Mai ții minte când colindai și tu, iar unii nu deschideau ușa? Nu-i așa că nu-ți plăcea? Ce-ar fi dacă le-ai deschide ușa? Dacă n-ai fi ca majoritatea? Dacă ai schimba majoritatea?

Crăciun Fericit!

*Fuse ficțiune mai sus cu scop slab moralizator*

One thought on “Vezi că vin colindători!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *