Unde ne vedem vara asta?

M-am hotărât ca vara asta să nu mai stau să aştept ca lucrurile să se întâmple. Dacă mă uit în spate, abia de vara trecută am început să fac lucruri productive, iar asta înseamnă destule anotimpuri calde pierdute aiurea.

Astfel că am început să planific, am început să-mi pun în minte câteva chestiuni interesante. Bineînţeles, cum sunt mai nebun de felul meu, plecările în ultimul moment nu le iau în considerare, că de asta sunt de ultimul moment, spontaneitatea lor face totul. Dar ce se poate stabili, stabilesc. Pun aici ce vreau să fac, dar şi pe unde mă duc vara asta, poate ne zărim, zic.

Prin această mică agendă a mea, cine ştie, poate îţi inspir şi ţie puţin din voinţa mea, deşi mi-aş dori puţin mai mult. Păi, ia să vedem, vara asta vreau…

  • să citesc cât de mult pot, iar capii de afiş is „Demonii” de Dostoievski şi „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov.
  • îmi propun să sporesc productivitatea la locul de muncă. Şi o voi face, nimic nu mă opreşte, dai mai mult şi mai bine, primeşti mai mult şi mai bine, nu?
  • să plec la munte şi la mare cu cortul. Perioada de plecare exactă precum şi zilele petrecute în cele două locuri nu le-am stabilit încă, le-aş băga în categoria plecări „în ultimul moment”.
  • să mănânc teorie literară pe pâine. Nu ştiu de ce, dar filozofia şi literatura fac o pereche minunată. Pentru mine, bineînţeles.
  • să învăţ un DIY, oricare ar fi el, dar aş prefera ceva util. Cred că mă voi decide alături de voi.

Voi merge la…

  • In Transylvania între 10 şi 13 iulie.
  • Padina Fest în weekendul 26-27 iulie.
  • Summer Well în weekendul 9-10 august.

Iată pe scurt vara mea. La tine cum se prezintă? Aaa şi cum să nu întreb, ne vedem pe undeva? Nu de alta, dar să savurăm şi noi o bere bună, că dacă tot ne aflăm în acelaşi loc, ar fi păcat să ne lăsăm necunoscuţi.

P.S.: Îţi ofer chiar şansa să ne cunoaştem la In Transylvania şi Padina Fest! Cum aşa? Am două invitaţii de două persoane, câte una la fiecare eveniment. Ai mai multe detalii aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *