#schiem 2014, partea a II-a: Păltiniş, Arena Platoş, Hohe Rinne

Păltiniş este, aşa cum şi Brylu bine spune în articolul său, una dintre staţiunile aflate la mare altitudine şi tare de fală pentru a noastră ţărişoară. Nu am mai călcat în Păltiniş până acum, iar asta şi datorită faptului că efectiv nu m-am gândit s-o fac. Ei bine, acum că ştiu ce-i p-acolo, am s-o tot mai fac, că tare drag mi-a rămas. Asta a fost prima dată când am ajuns în locul unde Constatin Noica şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii.

În ziua în care am ajuns în Păltiniş, o ceaţă deasă a împedicat orice fel de încercare la un peisaj oarecare. Nu s-a putut nicicum, dar până şi această ceaţă crea o atmosferă specială. Cosmin a descris simplu: „parcă suntem în Mordor”. Abia în partea a doua a săptămânii, norii s-au împrăştiat şi soarele s-a ivit. Atunci am putut zări Făgăraşul, iar tot atunci restul împrejurimilor care, efectiv, mi-au tăiat răsuflarea. Este genul acela de privelişte pe care vrei s-o imortalizezi, ori asupra căruia te opreşti să contemplezi niţel. Despre asta vorbesc.

Acesta ar trebui să fie un articol în care, o galerie de imagini să vorbească, iar eu cu scrisul meu, „să tac” pe cât mai posibil. Prin urmare, mă opresc aici cu descrierea acestei staţiuni şi las fotofiile să vorbească.

Mergând mai departe, mă opresc la hotelul unde am fost cazat. Hohe Rinne (Păltiniş în germană) mi-a fost casă cât timp am stat acolo. Din Păltiniş, oameni buni, am zburat în Austria. Cu doar doi paşi. Austria este cuvântul care descrie cel mai bine acest hotel. Un aer cât se poate de european, de bun-gust m-a cuprins la intrarea în el. De altfel, pe durata şederii mele, nu m-a dezamăgit nici măcar o dată. A fost perfect. Am avut o singură experienţă ciudată, dar aceasta o pun pe seama neglijenţei mele, că deh, eu ţăran de la Piteşti, ce a ştie. Să vă povestesc…

Multe n-ar fi. Într-una din zile, venind mai devreme de la Arena Platoş, am resimţit un pic mai mult oboseala. Prin urmare, la ce m-am gândit? Să trag un pui de somn, evident. M-am uitat puţin la T.V. până când am căzut în visare. Cam o oră şi jumătate, aproximativ, mai târziu aveam să mă trezesc brusc cu camerista uitându-se la mine, zâmbind. Nu-s eu cel mai frumos specimen, dar cu siguranţă s-o fi gândit: „uite-te şi la pruncul ‘cesta”. Am apucat doar o fracţiune de secundă s-o privesc, ca mai apoi să iasă direct pe uşă. De cât timp se holba la mine? Nu ştiu. Putea să mă omoare în timpul ăla? Poate. Putea să-mi fure ceva? Cu siguranţă. Nu, doar m-a privit. Rămâne întipărită-n memorie această întâmplare, căci fu tare ciudată. Totul s-a întâmplat fiindcă eu „am uitat” să pun semnul de „Do Not Disturb” pe clanţă.

Toate informaţiile despre acest hotel le găsiţi pe website. Eu îl recomand cu căldură. M-am simţit extraordinar acolo.

Arena Platoş este locul unde m-am dat cu placa. Din păcate, pârtiile mari nu au mai avut zăpadă, prin urmare au fost impracticabile, doar pe pârtiile din ce vedeţi în imaginile de mai sus s-a putut schia. A fost fain în cele din urmă. Acest loc este perfect dacă vrei să înveţi să schiezi sau „să te dai cu placa”.

Pârtiile sunt numai bune pentru aşa ceva, iar instructorii sunt de nota ZECE. V-am spus că tot la Arena Platoş puteţi închiria echipament de schi / placă foarte ieftin, iar dacă vi se face foame sau sete, restaurantul Buonavista vă vine în ajutor. Am mâncat bine de tot acolo, prin urmare, vă recomand cu căldură.

Vreau să-i mulţumesc lui Răzvan, instructorul meu de placă, că şi-o dat silinţa în a mă învăţa snowboarding.

În încheiere, nu am cum să uit Păltinişul, Arena Platoş sau Hohe Rinne. Intră în categoria acelor locuri care-ţi vin în cap prima dată când intră într-un context de recomandare. Nu mă credeţi, mno mergeţi de vedeţi! 🙂

P.S.: DA! La Arena Platoş s-a putut schia bine, fiindcă oamenii ştiu să administreze o pârtie, căci s-au apucat de cu vreme anul trecut şi acum au de unde culege. Lucru foarte important, fie vorba între noi.

——-

Articol din seria „tabăra pentru bloggeri #schiem 2014”, un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe RinneHappy Tour și Buonavista.

 

 

One thought on “#schiem 2014, partea a II-a: Păltiniş, Arena Platoş, Hohe Rinne

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *