Salut, eu sunt Adrian și…

(2013.12.02) Adi Spune Identitate (Logo) vfinal

… acesta-i noul AdiSpune.Ro. De ieri, blogul meu a suferit o schimbare profundă. Ceea ce vedeți voi este dorința mea aprigă spre un nou drum plănuit încă din august 2013. Mă bucur să văd că, iată, nu înainte ca 2013 să-și vadă sfârșitul, să devină istorie, apuc să intru și eu pe acest drum. Fiind la Facultatea de Litere, din octombrie și până în acest moment, țin să vă spun că am învățat o grămadă de lucruri, lucruri care, pare-se, au un efect din ce în ce mai mare asupra mea. Am cunoscut persoane care, mulțumesc destinului, sunt de-o calitate impecabilă și un București care îmi devine din ce în ce mai drag pe zi ce trece. Aici vreau să fac o paranteză și să vă spun că, am înțeles acum mult mai bine scopul facultății în general, însă se pare că unii nu s-au informat prea bine despre ea și acum regretă, alții au renunțat fiindcă tot așa nu s-au informat bine și au descoperit că nu pot face față. Facultatea este, după nume, facultativă, dar în același timp al naibii de grea și dacă nu faci ceea ce-ți place, atunci n-are rost să te agiți.

Am început să percep altfel lumea, altfel literatura, altfel filozofia, altfel orice fel de discuție. Am progresat cu „hobby-ul” meu pentru observarea detaliilor, am început să „poezesc”, iar câteva dintre ele, tentative că nimic altceva, vor mai apărea și pe aici. Nu știu dacă mi-am găsit nișa, nu știu dacă literatura, cărțile, motivaționalul, optimismul sau social media, nu știu care dintre ăstea sau dacă sunt toate; este o nebuloasă; ideea rămâne că le voi discuta mai accentuat în cele ce urmează. Ideea este că, mi s-a cam schimbat concepția despre viață, despre bine, despre rău. Sper să fie un lucru pozitiv în scrieri.

Ceea ce-mi place cel mai mult la aceast nou design și brand, este combinația nebună între ludic și serios, între clasic și modern, între culori și minimalism. Asta am vrut, asta mi-am dorit, să le combin pe toate și să scot o grozăvie. Modul de afișare al articolelor iarăși este un lucru care mă caracterizează. Mi-a plăcut foarte mult stilul acesta de „old, classic newspaper”. După cum se vede, am lăsat deoparte sidebar-ul, să nu vă mai stresați cu el când citiți un articol pe acest blog. Concentrare la citire, apoi vă aștept la interacționare.

Lucrul cel mai de notat este schimbarea în planul abonării la blog. Aici am schimbat multe, de la modul de afișare al newsletterului până la abordarea mea în el. M-am gândit să vă tot dau un nume, vouă, celor care mă citiți. Mi-a venit fix „Grupul Celor Care Spun”, însă pare a fi prea lung, prea greoi. Aș vrea ceva simplu, ceva pentru voi. Mă ajutați să găsesc un nume?

Tot despre cei abonați la blog ar mai fi de adăugat și faptul că, o dată pe lună voi strânge într-un mega-newsletter, toate linkurile interesante pe care le-am accesat și salvat de-a lungul respectivei luni, precum și alte materiale foarte folositoare pentru cei în cautarea inspirației, cei care scriu, pasionații de lectură, psihologie, filozofie, social media, IT, dar și entertainment – adică voi, cei abonați. Voi veni mai mult în întâmpinarea voastră, vom avea o legătură mai strânsă, vom comunica mai mult. Dacă nu te-ai abonat, te invit cu căldură s-o faci folosind câmpul de abonare din sidebar (mergi în home).

Pentru tot ceea ce vedeți voi aici, țin să mulțumesc din suflet oamenilor de la BrainUP care au pus aripi ideilor mele și iată că, după timp de gândire și atașare a lor (a aripilor), au luat zborul spre voi. Le vedeți acum și sunt tare frumoase! Sper că vă plac, căci, acest lucru îl veți vedea pentru mult timp de acum înainte. Cu mici modificări pe parcursul trecerii timpului. Închei aici incursiunea mea. Sper să vă am alături pe cât mai mulți dintre voi pe aici. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *