Români, cât o să ne mai lamentăm din orice?

O întrebare sinceră care vine cu perioada.

Știm că se apropie Untold, iar pe lângă Untold se mai apropie Artmania și Airfield. Prin urmare avem trei festivaluri mari, frumoase, care se întâmplă la Cluj și Sibiu.

La Untold vin artiști mai consacrați, mai comerciali, dar conceptul e interesant. Faptul că e un festival mare și are multe scene cu artiști de diferite genuri e bine venit. Are o poveste în spate, un brand bine definit. E ok.

La Artamania avem rock bun, iar la Airfield avem underground, electro și dubstep – drum and bass. Toate au concepte diferite, TOATE. Se aseamănă oarecum între ele? Cu siguranță. Au similitudini, dar au și diferențe. E ceva normal.

Odată cu „ciocnirea” acestor trei festivaluri, au început și lamentările. Cele mai penibile au venit de la organizatorii Electric Castle, care văzând o fotografie cu un bar pe lăzi de bere au sărit că vezi dom’le, Untoldu copiază Electricu. Atenție, de la organizatori.

Mi se pare penibil să iei o așa poziție față de un alt festival mare, care, culmea, se petrece în Cluj. Nu cred să fi auzit vreodată pe cei de la Glastonbury urlând și ponegrindu-i pe cei de la Reading & Leeds.

Cică se fură idei. Logic că se fură idei. Se fură cu brio de sute de ani, nu e ceva nou. Cică nu mai e același concept. Aiurea. Conceptul unui festival stă la baza poveștii din spatele lui. A brandului. A numelui. A felului în care se prezintă. Nu în ce fel de baruri au pe margine.

Apoi continuăm cu lamentările de zi cu zi, care se întâmplă pe la 14 ani, ale oamenilor care pur și simplu vin la tine și-ți zic: „ce faci, frate, te duci la Untold?! pe bune?! acolo?!”. Cine știe ce sacrilegiu mă gândesc c-am provocat. Aud imediat după: „Airfield-ul e mult mai șmecher, frate, te duci la ăia la comerciali!”. Rămân blocat.

Cum adică la comerciali? Și care-i faza?

Încă o dată trebuie să conștientizez că în secolul 21, anul 2015, noi, românii, și sigur nu suntem singurii, încă ne mai lamentăm pe penibilități. Chiar și acum când avem de unde și avem cu ce.

Uitați cum se face: mergeți fiecare acolo unde vă simțiți bine. Fie Untold, fie Airfield, fie Artmania, fie niciunul. Mergeți după experiență, mergeți după artiștii pe care nu i-ați mai văzut niciodată live și sunteți curioși să-i vedeți și apoi după cei favoriți. Mergeți cu gașca sau singuri, numai fiți cu coloană vertebrală și nu mai judecați aiurea.

Când a fost faza cu nămolul la Electric Castle, am înțeles că ideea de festival e încă necunoscută la noi. Cultura de festival nu e mestecată suficient de bine ca românul s-o înțeleagă. Și asta-i nasol. Iar acum ne lamentăm.

Hai, trezirea, în weekend e rost de distracție!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *