Revitalizare // cinci minute

lumina-camereiÎmi mișc degetele amorțite în ritmul chitării. Abia mi le mai simt. Rotiri de cap minuțios realizate îmi pun sângele-n mișcare. Bibelou, astăzi nimic nu se frânge. Ultimele raze de soare îmi lovesc puternic fereastra și se aruncă pe mine lăsându-mi urme adânci pe trupu-mi alb-negru. Ochii prind o lumină vie, nefamiliară mie. Mă iau la trântă cu eul meu, el urlă, urlu și eu. „Unde fugi?” Îl întreb, iar pianul accentuează tempoul. „Nu te vreau colorat, culorile îți fac rău”, strigă el, iar eu… mă opresc să îmi aud – inima bătând.

Îmi propune o mare nuntă în alb și negru. Eu cu eul meu. O imagine mohorâtă, nunta noastră e incoloră. O voce ușoară începe să-mi coloreze ușor camera, iar eul meu moare răcnind. „Dar nu te las! Eu sunt eul tău, tu pe mine nu mă poți schimba, nu mă poți omorî! Dacă eu mor, mori și tu. Tu în colori n-o să fi decât când cineva mă va ucide și va crea altceva! Cu toate ăstea, nu te gândi că nu las nimic în urma mea! Cicatrici pe suflet o să ai!” Și țipa. Țipa în timp ce melodia mă revitaliza. Am ajuns în punctul în care, țipătul este ecou, melodia un imn – moartea eului meu. Mă arunc în lumină, dar un lucru mă prinde. El tot țipă și mie îmi pare rău. Conștiința de a fi eu.

Atunci, în acel moment, slăbiciunea mă cuprinde. Alb-negrul revine și atunci conștientizez: „Tu ești eul meu, eul meu de acum. Până ce voi fi colorat, eu pe tine te am. Nu spun, într-o zi va veni o ea eule, iar atunci se va fi decis războiul. Țin la tine, te iubesc, lumea mea în alb și negru, un regat al tristeții și singurătății – noi doi conducători. Ah, nu mă decid. Țin la tine, dar îmi vine să te-omor..”

Mă întind ușor în pat. Lumina s-a îndepărtat. N-o mai văd, este undeva departe. „Ai plecat lumină și nu te-am lăsat să-mi colorezi puțin viața.” Într-un moment al său de extindere în spirit, eul strigă victorios: „Las` lumină, nu de tine are el nevoie, nu acum. În timp ce eu îmi adun puterile, tu te vei îndeparta, iar atunci când vei reveni, eu voi lupta, te voi alunga. Eu sunt cavalerul singurătății și cânt imnul tristeții.” Întunericul s-a lăsat în camera în care, mai avea puțin și se colora în galben.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *