Review: HTC Desire 530 (2016)

După o lună și ceva de HTC Desire 530, ediția apărută în martie 2016, m-am decis să scriu despre experiența cu acest smartphone.

Din păcate, nu veți găsi aici tot felul de grafice și teste benchmark și alte lucruri de genul.

Eu vorbesc strict ca experiență, în cuvinte, dacă merită sau nu, cu argumente.

Pe parte de hardware, telefonul are 1,5GB de RAM, alături de un procesor Snapdragon 210 quad-core de 1,1GHz. Partea bună este că pe lângă cei 16GB de memorie internă, îți mai poți atașa și un card microSD de până la 256GB.

Camera foto este de 8MP pe spate și 5MP pe față, ceea ce fac selfie-urile să devină chiar acceptabile la nivel calitativ.

Ca și soft are un Android, versiunea 6.0.1.

Un hardware care păcălește

V-am scris partea de hardware mai sus ca să vedeți că sunt niște termeni cheie precum „quad-core”, 16GB memorie internă + slot microSD, cameră de 8MP etc.

Nu sunt niște caracteristici slabe. Desigur, pentru un heavy user de smartphone nu te poți lăuda cu așa ceva, dar la entry level e chiar ok.

Apoi vine partea în care realizezi și ceilalți termeni.. faptul că acel quad-core e de 1,1, că e Snapdragon și că de fapt nu e așa mare șmecherie.

Telefonul dezamăgește când ți-e lumea mai dragă. 

De-a lungul zilei, timp în care folosesc Deezer, Facebook, camera foto, mail, SMS, Messenger, 4G, wi-fi, WhatsApp, Instagram, Snapseed și VSCO, smartphone-ul face destul de greu față.

Sunt foarte multe momente când se blochează sau se mișcă ca un Pentium 3 prin 2009-2010.

Din când în când, touchscreen-ul nu-ți ia comenzile, telefonul îngheață și trebuie să aștepți câteva momente ca să-și revină.

Cu 4G, VSCO / Snapseed și Instagram deja temperatura procesului crește excesiv, iar telefonul se mișcă foarte lent.

8MP, dar degeaba

Camera foto este destul de slabă. În puncte puternice de lumină se creează o anomalie de nu-ți mai vine să faci poza oricât de mișto ar fi cadrul.

Cu toate acestea, noua aplicație de cameră foto de la HTC mai aranjează puțin din problemă.

Chestia e că multe aplicații le găsești greu. De exemplu, pentru noua aplicație de cameră foto, a trebuit să descarc un APK de pe internet pentru că în Google Store îmi spunea că nu-i compatibilă cu telefonul. Aiurea.

Dacă vă treceți pozele prin Snapseed sau VSCO, ar trebui să obțineți un rezultat acceptabil, dar nu se poate compara cu ce realizează un HTC 10, M9, Nexus (de la 5 încoace), iPhone sau Samsung S6-S7.

Camera frontală e nițel mai bună. Poți face niște selfie-uri chiar drăguțe ca și calitate. Se vede clar, fără pixeli, ceea ce-i un plus.

Baterie lipsă

Bateria la telefonul ăsta e, dar de fapt nu prea e. Dacă asculți muzică la el și stai pe 4G / wi-fi, e foarte posibil ca în 10-15 minute să te trezești cu 31%.

Eu îl încarc noapte și o dată în timpul zilei ca să mă descurc. I-am formatat bateria destul de bine la început, dar folosindu-l mult, bateria devine ca și inexistentă.

Dacă-ți iei telefonul ăsta, ia-ți și un power bank (baterie externă), vei avea nevoie.

Touchscreen foarte sensibil

De multe ori m-am trezit că scot telefonul din buzunar și-l văd direct la apeluri de urgență.

Nu stau cu mâna în buzunar și mă joc cu telefonul, doar îl bag acolo și din când în când mai uit să-l blochez. Alteori și când îl blochez mă trezesc că se activează și mai schimbă câte o melodie în Deezer.

Se pare că în buzunarele mele mai am și niște degete care uneori fac chestii, că altfel nu pot să-mi explic cum își ia niște comenzi aiurea.

Apropos, nu-l pun în buzunar cu alte chestii. Stă doar el.

Culorile ecranului sunt destul de fade. Dacă pui un HTC 10 sau un Nexus 5, 5x sau 6P pe lângă, se va vedea imediat diferența.

Rezoluția e de 720x1280px (~294 ppi pixel density) ceea ce nu-i chiar mult.

Audio

Difuzorul e destul de modest. Nu te aștepta să dai petreceri cu muzică de la difuzorul lui.

Pare că are două difuzoare, dar de fapt se aude dintr-unul singur. Calitatea audio nu e cine știe ce, aș zice că e decentă. Nu auzi gâjâituri sâcâitoare dacă dai volumul la maxim.

HTC Boom Sound este o treabă care vine cu telefonul și se activează în momentul când introduci căștile.

Asta e cu dus și întors, însă. Uneori face sunetul să pară cool, alteori strică melodia. Depinde de piesă, în principiu. Eu îl folosesc, îmi pare bass-ul mai puternic și e 3D sound stereo.

RAM

Ca și memorie RAM, mereu rămân cu 300-350MB liberi, iar când dau refresh ajung chiar și la 500mb.

Cu toate acestea, telefonul tot se mișcă ca o mămăligă dacă ai trei aplicații deschise.

Final

Telefonul a fost achiziționat la o ofertă din partea Orange. Aveam nevoie de ceva bun și urgent (bun nu s-a dovedit a fi), dar nu-l voi schimba prea curând fiindcă nu e chiar insuficient. Îmi fac treaba pe el destul de bine.

Îl voi schimba?

Cu siguranță. Vremea oricărui smartphone trece, dar la cel din discuție nu va fi vorba că i-a trecut vremea (paradoxal, pentru 2016, chiar i-a trecut la ce construcție slabă are), ci că-i slăbuț.

Dacă vrei un smartphone și e primul pentru tine, atunci s-ar putea să merite. Dacă vrei să-ți schimbi smartphone-ul cu altul, atunci nu o să merite deloc.

Un telefon nu foarte scump (ajunge până la max. 750 de lei), dar care nu-și merită nici banii ăștia. Cu încă atât, ajungi la un Nexus pe Okazii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *