Puţin despre părerile legate de muzică

idei-despre-muzicaMuzica este un dar pe care puțini îl apreciază, puțini îl iau în serios când trebuie luat în serios și puțini oferă cu adevărat atenție la ceea ce vrea să transmită. Pentru unii este un mod de relaxare, pentru alții medicament, pentru mine este o modalitate de vindecare a sufletului.

Apoi vine întrebarea: dar ce-i ăla suflet? Stai puțin, cum adică îți vindeci sufletul prin muzică? Ei bine, vin și vă spun ceea ce v-am tot spus și în articolele precedente. Totul ține de simțire și mai puțin de rațiune. Culmea este că sentimentele afectează în mod direct raționamentul. De exemplu, eu nu pot vărsa o lacrimă pe ceva „mai de coracon” din ce cântă Smiley, fiindcă nu-mi oferă acea simțire care ajunsă la raționament crează plăcerea divină (acel eargasm); pe când tu, tu o poți face. Aici ține de gust.

Dar gustul ăsta, oare nu a devenit prea pretențios în ultima vreme? Dintr-o dată, orice pare mainstream aruncăm la gunoi. Nu ascultăm o melodie fiindcă a fost deja ascultată de alte milioane de persoane. Și ce dacă? Gândește-te că pe lângă tine, milioanele ălea de persoane au simțit același lucru de care tu acum te ascunzi să simți. În momentul în care raționamentul preia controlul sentimentelor, e clar că vei refuza fără ca măcar să încerci. Ori dacă asculți, o faci mașinal, fiindcă te-ai lăsat condus de ideea refuzului.

Spuneam că muzica e vindecare a sufletului. Da, de ea mă ajut atunci când sunt singur. Fie momente grele sau plăcute. Prin ea mă identific, fiindcă mă lasă să simt, mă lasă să mă conectez la o altă lume care îmi dă puterea de a spera. Mă ajută să trăiesc momentul. Pun căștile în urechi și așa, ușor, cu fiecare vers, fiecare tempo, fiecare BPM, pun o mână în dreapta, alta în stânga și mă împing tare spre ridicare. Muzica are un rost. Este futil să intrăm acum în astfel de polemici. Tot ceea ce contează este s-o apreciezi în modul ei de prezentare, după gustul tău.

Judecata pe baza acestui subiect este din nou inutilă (ca să nu spun idioată). Nu poți judeca un om în funcție de ceea ce ascultă. Oricât de penibilă poate fi melodia aceea, oricât de mult s-ar regăsi cuvântul „bani” în versuri, oricât de arăbesc ar suna instrumentalul, oricât de excentrică ar fi vestimentația artistului (am specificat această ultimă caracteristică, deoarece orice artist pornește un trend în vestimentație odată cu muzica sa).

Dacă unui om îi este dat acest dar de a SIMȚI muzica respectivă, genul respectiv de muzică, lasă-l să existe (vorba americanilor, „let it be”). Nu există rost în extremism aici. Fiecare are gusturile lui. Fiecare are muzica lui. Ar fi o lipsă totală de logică dacă ne-am apuca acum și am judeca, ca la tribunal, fiecare om în parte pentru muzica pe care o ascultă. Trebuie să învăţăm să păstrăm judecata morală pentru noi. În acest fel, avem grijă să nu rupem bariera bunului simţ.

Regula de mai sus se poate aplica foarte ușor și pentru alte subiecte de acest gen. Ca să ne înțelegem (poate?), mă duc la Schiller și preiau nițel caracteristicile estetice afirmate de el pentru o artă. Prin urmare, o melodie ascultată ca o prezentare/dedicație din partea unei persoane dragi nouă, am putea-o considera „agreabilă” (neimpresionantă, dar în limitele acceptabilului), pe când orice zace în driverul nostru din PC cu muzică, poate fi „sublim”. Iar când spun sublim, mă refer la acea combinație „mortală” între sentimente și raționament care, în final, provoacă acea explozie nemaipomenită de trăiri care ne detașează de orice este real în jurul nostru și ne oferă acea poartă spre înălțare.

Cum de altfel, despre judecata morală, nouă ni s-ar părea imoral ca o femeie să asculte hip-hop sau rap şi altora nu, dar nu există rost să atacăm acest fapt, cum de altfel nu este nici pentru femeia care ascultă acel gen de muzică să se exteriorizeze. Prin urmare şi bunul simţ joacă un rol important. Este imoral exteriorizarea unor idei lipsite de un temei logic şi bazate exclusiv pe subiectivitatea noastră.

Poate m-am învârtit prea mult în jurul unui subiect mult mai simplu de explicat. Ceea ce ar fi de notat, zic eu, este treaba asta cu judecata și simțirea. Înainte de toate, nimeni nu ar trebui să se ascundă de o melodie care îi provoacă un anumit sentiment de plăcere profundă și un efect moral în raționament. Cum de altfel, nimeni nu are dreptul să judece un om după muzica pe care o ascultă. De ce? Pentru că ține de gust şi mai apoi de bunul simţ. Și dacă m-ați întreba următorul lucru: este muzica o imagine a sufletului omului? V-aș răspunde afirmativ la orice oră din zi și din noapte. Închei aici acest subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *