Prin „Orașul cu Fete Sărace”

Atât cât a durat plimbarea mea prin „Orașul cu Fete Sărace” de Radu Tudoran, am avut plăcerea să întâlnesc o serie de povestiri cât mai simplist puse pe foaie, pe înțelesul oricui. Cartea asta mi-a dat impulsul acela în care spunem bătându-ne în piept: „pot și eu să scriu așa! pot și eu să public așa ceva!”

În „Orașul cu Fete Sărace”, întâmplările sunt sfâșitoare. Durerea fizică se împletește cu cea sufletească și lasă în urmă gânduri triste pe care le digerăm greu și ne întrebăm: aici, la noi?

Da! Aici la noi. Această serie de povestiri este cartea de debut a lui Radu Tudoran. Cu ea și-a făcut intrarea în lumea literaturii și a prozei, iar stilul, chiar dacă considerat neartistic de Laurențiu Fulga în recenzia sa, este ceea ce m-a impresionat la Radu Tudoran.

Povestirile sunt banale, istorisite brut, cu multă ușurință și mai mereu cu înțepături pe final care lasă cicatrici grozave pe pereții moi, fini, ai gândurilor noastre. Tocmai prin acest lucru m-am referit la faptul că aș fi putut și eu scrie ca Tudoran și în același timp nu pot și nu voi putea niciodată. O combinație uimitoare între banal și unic ca mersul pe-o sfoară între două lumi.

În plimbarea mea am întâlnit dorul, am întâlnit dragostea:

Când mă va prinde altă ninsoare, în alt oraș și-n altă iarnă, fulgii de zăpadă care vor cădea la geam vor încerca să-mi spună povestea ta. Și atunci îmi voi aminti de tine, în orice parte a lumii aș fi, în orice iarnă. Dorul care mă va chema în fiecare an în munți va fi legat de tine. (p. 70, cap. Foehn)

În alte colțuri m-am lovit de groază, m-am lovit de durere:

Dar deodată, Andrei se opri. Peter îl văzu cum încerca să facă un pas înainte, apoi unul înapoi. După aceea, privi înspăimântat în sus. Huruitul părea că s-a oprit deasupra, în creștet, greu cât tot pământul. Atât de bine se vedea că aeroplanele erau exact deasupra, încât judecata se topea și creierul rămânea gol. […] Apoi ceea ce urmă fu scurt și mai simplu decât orice așteptare. Peter nu văzu decât o erupție neagră, aproape de locul unde era Andrei: o tâșnitură conică, spre cer. (p. 57, cap. Bombardamentul)

Un volum de nuvele în care fiecare poveste are o învățătură morală, o lacrimă de vărsat, un gând trist pe care forțat sau prin uitare, îl vom lăsa. Nu vă gândiți acum că n-ar fi și ceva amuzant prin ea. Ba chiar da, prin prostia omului și ironia cu care autorul schițează foarte ușor portretele protagoniștilor fiecărei nuvele.

Este o lectură scurtă de câteva zile care curge la fel de lejer ca vinul de la cină. După această carte, dacă mai doriți să citiți ceva de Radu Tudoran, mergeți la romanul „Un port la răsărit”, care a apărut după fundația realizată prin „Orașul cu Fete Sărace”.  Cartea se găsește la nici 10 lei pe Elefant.

Mai multe recenzii și recomandări de carte poți primi săptămânal în mail printr-un simplu abonament la blog. Vezi căsuța de abonament în dreapta sau mai jos. Pe lângă asta, răscolesc internetul pentru cele mai faine și de folos informații și mai lansez câte un concurs exclusiv pentru cititorii fideli.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *