Prin orășelul Siguranței Rutiere

Ieri cu ocazia participării la Cupa Bloggerilor, m-am aflat în București. Cum am ajuns dis-de-dimineață în capitală, am zis c-ar fi fain să trec și prin Parcul Izvor acolo unde se instalase orășelul Michelin. De fapt, orășelul Michelin s-a denumit Orașul Siguranței Rutiere și credeți-mă, n-aveați nevoie de mai mult de 10-15 minute de stat pe acolo ca să aflați o grămadă de lucruri importante despre cum să evitați accidentele și să conduceți preventiv.

simulatorul-michelinCu această ocazie, am intrat și în simulatoarele celor de la Michelin, cel de impact frontal și cel de răsturnare. Experiența a fost una inedită, dar și puțin cam neplăcută datorită sentimentului terifiant pe care ți-l oferea știind că o clipă de neatenție la volan te poate aduce în situațiile respective. Dacă inițial am vrut să încerc doar pe cel de impact frontal, am ajuns și la cel mai interest, cel de răsturnare. Să le iau pe rând.

La simulatorul de impact frontal nu credeam că va fi cine știe ce. Adică m-am pus în scaun și mă simțeam puțin ca într-un carusel. Așteptam să mă duc în jos ca pe tobogan. Din păcate, lucrurile n-au stat așa. Mi s-a spus de la bun început, spatele drept, capul lipit de tetieră și picioarele încordate. Tipul era foarte serios când spunea cuvintele ăstea, așa că le-am pus în practică. Vreau să vă spun că, la 15 km/h impact mi s-au cutremurat dinții în gură. Nu știam că-i așa nasol un impact la o viteză atât de mică (aparent). Trebuie neapărat să încercați și voi, dacă sunteți în București, mai aveți timp azi până la ora 19.00!

La simulatorul de răsturnare m-am simțit cel mai claustrat. Am avut chiar un mic moment de panică, dar cu ajutorul instructorului de acolo, am învățat cum să ies din mașină și cum să-mi păstrez calmul pe cât posibil. Am parcurs spre rușinea mea doar 4 din cele 8 etape ale orașului Siguranței Rutiere, dar mi-a plăcut faptul că se găseau informații de la cei mai mici până la adulți. Am mai încercat simulatorul aderenței pneurilor pe timp de vară și iarnă într-un Audi TT. Mult prea fain și acela cam are și atracția principală a evenimentului.

Sunt o mulțime de informații despre cum să conduceți preventiv, să fiți atenți în trafic, lucruri pe oricine ar trebui să le cunoască, fie că e pieton, șofer sau biciclist. Mergeți acolo că aveți ce vedea, testa și învăța.

5 thoughts on “Prin orășelul Siguranței Rutiere

        1. Mă, dacă conduci nu prea uiți. Adevărat că nu mai stai să urmărești fiecare etapă în ordine înainte să te pornești în trafic, dar reflexul e acolo și-și face treaba bine. 🙂

          1. Da, in fine. E de laudat ca se fac astfel de chestii si la noi, gen, orasul sigurantei rutiere. Poate asa invata cineva ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *