“Prima Iubire” de I.S. Turgheniev, un soi de recenzie

Nu mă pricep la recenzii, de aceea prefer să-i spun, “un soi de recenzie”, căci e mai degrabă o încercare. Cu toate acestea, am nevoie de toată încrederea ta în incursiunea pe care urmez s-o fac. Aşază-te comod acolo unde stai, căci urmează să citeşti o recomandare de carte. Nu te aştepta să discut despre biografia autorului, căci e ca şi cum aş vorbi despre facerea Universului.

Este prima mea întâlnire cu Turgheniev. Spre ruşinea mea, n-am apucat să-l citesc până acum, dar există un început pentru tot. Aşa mă bucur că, iată, am reuşit să-l citesc acum căci sper să-ţi inspir şi ţie din bucuria mea. Vine “Valentine’s Day”, aşa-i? Eu îţi propun o petrecere a acestei sărbători împrumutate, altfel. Îţi propun să îţi petreci ziua respectivă citind această carte. Se prezintă ca un fel de “carte de învăţături în dragoste”. Nu oferă un antidot în problemele sentimentale – nu există aşa ceva – iar raţionalul niciodată nu va funcţiona în asemenea cazuri, dar regretul cel din urmă întotdeauna îl va alarma: “vai, de ce nu am procedat aşa de primă dată..”, Prima Iubire.

Turgheniev m-a dezamăgit la început, recunosc. Nu mă aşteptam ca a sa carte să debuteze mai normal de atât, prin urmare m-am simţit nevoit să citesc de trei ori începutul ca să înţeleg că nu-i nevoie de un intro grandios pentru o carte bună. După o anume petrecere, căruia nu i se acordă prea mare atenţie, trei oameni, doi musafiri şi gazda, au mai rămas la taclale. Prin urmare: gazda, Serghei Nikolaevici şi Vladimir Petrovici. Înţelegerea face ca fiecare dintre cei trei să povestească prima lor iubire. Fiecare poveste are o morală, toate trei împletesc o anume “regulă” generală.

Capitolele fiecărei poveşti sunt într-un număr mare, asta deoarece Turgheniev are o afinitate pentru scurt şi la obiect. Un capitol nu ţine mai mult de trei pagini. De altfel şi în “Fum” am observat aceeaşi structură. Cele trei poveşti poartă următoarele denumiri: Prima Iubire, Nefericita şi Asia.

În prima poveste – Prima Iubire – este într-adevăr ilustrată, iar aici mă simt nevoit să mă repet, prima iubire din viaţa lui Vladimir Petrovici, el debutând istorisirile. La 16 ani, întâlneşte o prinţesă doar cu numele, căci sărăcia în care se află, cu un tată pierdut (a se înţelege plecat dintre cei vii) denotă absenţa luxului, de aici şi retragerea din marea societate într-un sătuc – “lângă bariera dinspre Kaluga, vizavi de grădina Neskucinîi” (p. 11). Prinţesa Zasekina se mută alături de fiica sa – Zinaida – vizavi de casa de vacanţă a personajului narator al povestirii.

Această iubire m-a impresionat profund şi m-a expediat în clasa a V-a când şi eu, la rându-mi, mă îndrăgostisem de o fată mai mare ca mine. Zinaida, la 21 ani, este cu adevărat o prinţesă prin comportament şi în totală opoziţie cu mama sa; un “femme fatale” aşa cum ni se va prezenta de-a lungul poveştii. O dominatoare de inimi, care încă din prima scenă se arată alături de o serie de bărbăţi, toţi îndrăgostiţi de aceasta. Ordinele ei puerile, jocurile practicate de ea care constau în premii ca: săruturi, stat alăturea sau doar o impresie mai bună în faţa ei, denotă forţa frumuseţii, dar şi caracterul în spiritul celor două cuvinte spuse mai devreme în franceză. Spuneam mai sus că este într-o opoziţie totală faţă de mama ei, care este cu totul o altă femeie. Una depravată.

Naratorul se îndrăgosteşte copilăreşte de Zinaida, visează la ea cu tot spiritul, dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare în scrierea lui Turgheniev a fost această păstrare a copilăriei. Această continuă inexperienţă, această idee de “sunt doar un copil”. Nu s-a aruncat în fantezii, nu mi-a prezentat nimic departe de adevăr, de realitate. Ce am mai remarcat a fost o idee pe care am văzut-o şi la Lev Tolstoi în a sa nuvelă – “Moartea lui Ivan Ilici” şi anume “comme il faut”. Acest “comme il faut” (cum trebuie, obişnuit) spus de mama naratorului că NU este despre familia prinţesei Zasekina. De altfel şi singurul observator obiectiv din istorisire.

Este o iubire neîmplinită, care de altfel m-a şi surprins şi te las şi pe tine să te surprindă. Cu o întorsătură total neaşteptată. Morala acestei poveşti a fost faptul că iubirea se împlineşte în cele din urmă, chiar dacă în moarte şi că, uneori singura scăpare din suferinţă este să te desprinzi, să te deconectezi de ceea ce simţi că-ţi face rău. Vezi vorbele doctorului Luşin către “Monsieur Voldemar” (naratorul).

Un portret excepţional realizat în această poveste este cel al tatălui lui Volodia. Spectaculos. Un tată doar în anumite momente, iubit până peste cap de narator, dar care şi-ar fi dorit să simtă mereu căldura de care beneficia doar în anumite momente. Am rămas profund impresionat de acest tablou trist, de acest personaj care nu m-a lăsat nici măcar să-l judec, deşi moral aş avea tot dreptul. De altfel, el devine pe parcurs personajul principal în poveste.

A II-a istorisire este cea a lui Serghei Nikolaevici, una splendidă de altfel ca toate trei. Această poveste nu este mai degrabă una în care naratorul în cauză îşi prezintă prima iubire cât ilustrarea unei vieţi de om nefericit. De aici şi numele ei – “Nefericita”. Sussana Ivanovna este personajul principal. De notat la această poveste (în toată structura cărţii găsim tehnica asta) este povestirea în ramă. Un întreg capitol este scrierea chiar a personajului principal, prin cuvintele ei, viaţa ei de la începuturi şi până la final.

Naratorul prezintă finalul unei, aparent, poveşti de iubire dintre Fustov, prietenul său nou şi mult apreciat de Serghei şi Sussana, o fată deja ajunsă la vârsta de 29 de ani. Viaţa tragică a acestei fete m-a impresionat, iar eu acum mă abţin cu greu să nu-ţi vorbesc despre ea, dar tocmai, te las să o descoperi singur(ă). Ceea ce urmează să-ţi spun te va lăsa niţel în ceaţă. Această iubire, ca şi precedenta s-a împlinit dincolo de lumea materială, fizică, dar fără Fustov. Morala acestei povestiri este faptul că, orice clipă contează în dragoste, iar produsul este fericirea.

Această povestire este un adevărat studiu antropologic. Prezintă caracterele unor oameni cu totul diferiţi, dar care “se pupă unul pe altul” pentru bani şi statut social. De asemenea mai avem şi “dragostea oarbă”, care te duce până în punctul în care, ajungi să te încrezi şi-n cuvintele celui mai mare “viclean”. Păstrarea încrederii în sine şi-n persoana iubită ar mai fi o altă concluzie de extras de aici. Povestea din caietul Sussanei este emoţia întregii naraţiuni. “Highlight-ul” cum spun americanii.

Trecem la ultima naraţiune, cea a gazdei care din start deţine o aură de mister. Se prezintă sub abrevierea N.N., iar oraşele nemţeşti în care se petrecere acţiunea stau sub literele Z. şi L.

Ieşim, aşadar, din spaţiul sovietic şi trecem în frumoasa Germanie. De data aceasta raportul vârstelor se inversează şi avem o dragoste trăită, dar neînflorită între un bărbat trecut bine de douăzeci de ani şi o copilă de doar 17 ani. Anna Ivanovna sau Asia aşa cum i se va spune de-a lungul naraţiunii, este personajul asupra căruia cade atenţia inimii naratorului. Doresc să fiu scurt, căci dintre toate istorisirile, aceasta a fost un adevărat test. Plină de detalii, cu mici divagaţii, care abia în final explodează în tensiune şi dinamică.

De aici rezultă şi morala finală a cărţii, morală ce ți-am pus-o special la finalul articolului. De fapt, nici nu mai pot vorbi despre această ultimă parte. Efectiv nu pot. Este o enigmă totală pentru narator, deci nici pentru mine n-a putut fi altceva. O iubire atât de adânc îngropată în suflet care abia în final vede lumina zilei şi cu o atâta suferinţă şi regret în clipa cea din urmă… Mă opresc aici.

Este o lectură de două zile, atât mi-a luat. Mă întrebi dacă merită citită? Vai! Musai! Este o lectură morală, este o lecţie de viaţă întreaga carte, de viaţă şi moarte, de dragoste. Servește și ca tablou social al vremii de atunci. Un motiv ar fi, de departe, moartea îndrăgostitului (vezi scena îngropării din povestea secundară), care este nemaipomenit realizată.

Citatul, aşa cum v-am promis: “Pentru fericire nu există ziua de mâine! Şi nici ziua de ieri; ea nu ţine minte trecutul, nu se gândeşte la viitor. Ea are prezentul, şi nu o zi, ci o clipă.

Cartea o poţi achiziţiona de aici. Ai transport gratuit de la Libris, deci profită acum! Editura ALLFA 2012, în traducere de Antoaneta Olteanu.

3 thoughts on ““Prima Iubire” de I.S. Turgheniev, un soi de recenzie

  1. Bineînțeles că merită citită! Ador literatura rusă. Da, bănuiesc că Turgheniev poate dezamăgi pe cine se așteaptă la lucruri ieșite din comun. Cartea se citește relativ ușor, cum ai amintit și tu în aceste rânduri.
    Din nefericire, puțini bărbați se vor încumeta să o citească. Cel puțin, dintre acei pe care-i cunosc eu. 😀 Și ce mult ar ajuta în viața de familie! Mare păcat.
    Este o recenzie în toate și pentru toate (expresie din italiană, abia acum, că am scris-o, îmi dau seama că nu prea sună „bine”) și este optimă! Baftă multă!

    1. Pentru bărbaţi e musai cartea asta. Este o lecţie de viaţă şi dragoste aşa cum am mai spus.
      Mulţumesc te susţinere şi te mai aştept pe aici! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *