Personajul central al copilăriei mele

Departe de toate schimbările temporare ale pozelor de profil ce aparțin amicilor mei de pe Facebook, departe de toate la mulți ani-urile din lume și cadourile primite, e vorba de oameni. E vorba despre noi. E ziua aceea în care tot mapamondul își amintește că a fost cândva copil.

Tragediile sunt lăsate deoparte, pentru puțin. Problemele care apar odată cu maturitatea rămân acolo, numai că nu ne plângem de ele atât de mult azi decât ne-am plâns ieri sau o vom face mâine. Astăzi suntem copii.

Printre toate amintirile pe care le mai am înfiripate în memorie, ziua de 1 iunie aduce cu sine multe nostalgii. Trebuie să recunosc, majoritatea trezite târziu, după alarma telefonului și odată cu deschiderea Facebook-ului. De ce? Pentru că până acolo e doar o altă zi, iar primele gânduri dimineața nu sunt: astăzi e 1 iunie, azi e ziua copilului. Nu, să fim serioși.

Aceste nostalgii au multe personaje centrale. Dar unul nu poate și nu va fi uitat vreodată. Nici nu știu cum să vorbesc despre această persoană fără să utilizez termeni elogioși. Cum să fac să nu devin patetic și să expun un text în care sunt sincer și îmi exprim mulțumirile din suflet.

Habar n-am. Parcă scriu și nu e suficient. Dar ea știe că acesta-i lucrul care mă caracterizează pe mine cel mai bine și poate printre primele persoane care a afirmat cu tărie că voi face ceva cu scrisul în viața asta. Ea este.

De altfel, această persoană s-a mai întâmplat să mă crească, să-mi suporte ifosele, țipetele, energia, crizele de plâns în mijlocul străzii și alte bazaconii pe care copiii le fac pentru că sunt copii. Această persoană nu este mama mea.

Eu am uitat cu siguranță multe din lucrurile pe care le-am făcut și ei nu i-au plăcut. Cum a fost nebunia mea de a juca fotbal în casă. Cu maimuțoi. Și bibelouri. Nu, nu eram prea înțelept.

În continuare, această persoană are o experiență de viață uluitoare. Viața ei este un roman deschis. M-am apucat deja să fac documentare, Doamne ajută s-o și termin. Își merită cartea asta.

Este cea mai energică și șmecheră bunică pe care am văzut-o vreodată. Și sunt mândru de ea. Nu provenim din aceeași zonă. Ea e din Basarabia, io-s un hibrid din mai multe zone, produs în Argeș. Ea îmi vorbește în paradigme, iar eu sunt primul care cer explicații până și la paradigme, chiar dacă știu la ce parte a istoriei mele bate.

Eu am rămas acel țânc mucios pentru ea. Și nu-i nimic. Apreciez asta din tot sufletul. Este partea aceea care spune „încă mai ești un copil” și frumos ar fi ca o parte din tine să rămână mereu așa.

Dragă bunică, te rog să-mi ierți fandoselile de băiet de cartier, zic că astăzi am ajuns acolo unde ți-ai dorit și tu: serios, cu carte, poate prea dornic de a se pierde mereu în mjrejele necunoscute ale vieții și în continuare naiv.

O spun și în scris, aici, că zici că n-o spun prea des, dar da, te iubesc. Și fără tine, ce să spunem, astăzi cu siguranță n-aș mai fi fost cine sunt. Probabil m-aș fi pierdut de mult pe undeva prin vreun ungher al piteștiului. Un nimeni, un neintregrat.

Mulțumesc și la mulți ani!

Vreau să vă opresc un moment din ceea ce faceți și să vă prezint această frumoasă și atât de importantă doamnă din viața…

Posted by Adrian Anghel on Wednesday, August 13, 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *