Persona noastră din social media

TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma.
Sursa: DEX ’09 (2009)

Nu mi-am dorit ca citatul de mai sus, definiția unui afect, dar cu efect îndelungat să se prezinte atât de mare în acest articol, dar mă gândesc că poate așa e mai bine.

Am citit de curând o scriere la Cristi, care m-a trimis ulterior la o alta a lui Zoso. Cam pe aceeași temă, dar mai precis cu ce se vede în titlu, am discutat și la unul din opționalele de la Litere. Da, uneori se întâmplă să mai discuți și astfel de chestiuni la facultate.

Un eseu scris de Sidonie Smith și Julia Watson, denumit “Autobiographical Film and Video. Online Lives. The Digital Archive of Life Narrative” este o lectură foarte bună pe tema asta.

Cartea e cam veche, dar multe din chestiile care se preconizau acolo, s-au înfăptuit în zilele de azi. Din punctul meu de vedere, cine spune că pe internet e același om ca în viața reală – minte. E la logica cocoșului. Oricât de „tu” ai insinua că ești pe internet, nu ești realul tu, orice ar însemna asta.

De cele mai multe ori, pe internet preferăm să creăm această persona a noastră. Devenim naratorii vieții noastre, iar mai ales Facebook creăm cronologic filmul nostru autobiografic. Problema este că orice film autobiografic are efectele lui stilistice, tehnicile lui de manipulare și prezentare.

Noi alegem ce postăm, noi alegem ce prezentăm lumii.

Dacă suntem nebuni după pisici, vom posta încontinuu despre pisici. Dacă avem o viață roz, iar chiar dacă nu avem o viață roz, vom posta ce e roz. Alegem mereu o parte dominantă a filmului nostru pe care o prezentăm.

Problema este că uneori chestiile astea duc la traume. Una ar fi depresia și frica de a-ți susține opinia în public în urma unei „revolte” a internetului împotriva ta; alteori ajungi să fii convins că unele chestiuni sunt chiar ok de zis, dar nu sunt.

Nu orice zboară se mănâncă. Cum de altfel, unele lucruri pur și simplu nu au ce căuta pe tărâm public. Corect sau nu, mai toți dintre noi suntem moraliști severi, mai ales pe internet. În acest „no man’s land” toată lumea face și desface, toată lumea judecă după cum apucă, iar totul depinde de tine despre cum îți orânduiești această persona a ta.

Cel mai important lucru este asumareaNu toți își asumă ceea ce fac pe internet. Dacă îți place să duci o viață publică, ar trebui să știi că trebuie să-ți asumi ceea ce afirmi. Iar dacă afirmi că ești tu și pe internet, atunci mergi și spune-le asta prietenilor tăi care te știu de mic, s-ar putea să-ți râdă în față.

Sigur, a posta chestiuni despre care ești pasionat sau la care te pricepi, nu înseamnă musai că ești tu. E o parte din tine, pe care o împachetezi frumos și o pui pe internet.

Cât despre altceva, haideți să vă dau un citat: “[…] online dating sites and the oxymoronic genre of reality television, which emphasize viable selves, suggests that autibiographical performance may increasingly mean getting a prefabricated life”.¹

Desigur, se discută aici despre online dating sites și reality television, dar cam aceeași treabă e și în social media.

Vrem să fim cât mai marketing friendly, cât mai curați, cât mai prietenoși cu chestiile cu care în realitate poate nu suntem. Există excepții, nu zic nu, dar cam acesta-i trendul zilei, iar riscul este să ajungem să trăim o viață virtuală, prefabricată după cum scrie mai sus, decât cea pe care o avem deja și e reală.

Ideea este de asumare. Toți avem o persona în online, rămâne la latitudinea noastră cum o legăm de biografia noastră, ce vrem să arătăm din ea și sub ce mod.

Ca exemple vă dau video blogurile de astăzi, nu cele tip emisiune, ci cele făcute pe bune, proiecții ale vieților pe care creatorii le au, precum și newsfeed-ul Facebook-ului vostru.

Hrănirea nesănătoasă a caracterului vostru online poate duce la probleme psihice și fizice până la moarte.*

———————————————————-

¹Smith, Sidonie and Julia Watson. “Autobiographical Film and Video. Online Lives. The Digital Archive of Life Narrative” in Reading Autobiography, p. 187

* Există cazuri de decese în urma unor selfie-uri mai nebunești sau depresii profunde stârnite de conflicte online. Utilizați Google pentru asta.

4 thoughts on “Persona noastră din social media

  1. Cum ai dat de eseul asta? Subiectul e super interesant si sunt tot felul de nuante. Intre eul din viata cotidiana si eul din social media sunt rupturi, dar nu radicale. Daca te gandesti ca identitatea e un construct, are sens sa spui ca ce postezi pe Facebook te defineste si in timp, naratiunea de pe profil devii chiar tu. Chiar si cand cele doua identitati par ireconciliabile, cu toate selfiurile, filtrele si declaratiile false, daca stii sa citesti dincolo de ce se vede, iti dai seama de obsesiile si insecuritatile autorului. E tot un fel de devoalare. Uite un caz de identitate dubla in spiritul articolului: http://aplus.com/a/amber-smith-facebook-anxiety-panic-attack

    1. Desigur că nu sunt o ruptură totală, dar ceea ce se postează în online e mult mai nuanțat decât ce ai spune în viața reală sau cum te-ai desfășura tu pe canapea. Se leagă de eul biografic, negreșit, dar se leagă în frânturi și nu total. Aș zice niciodată total. Avem o viață dublă, una construită pe social media și alta cea reală. 😀

      Este un opțional la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine care se numește American Documentary Film și studiază documentarele americane, narațiunea lor și impactul pe care îl au asupra societății cu accente pe traumele provocate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *