O constatare asupra generației 2000, prin filmul „Lumea e a mea”

Aseară, prin ploaia sâcâitoare de octombrie care face capitala să pară cel mai sumbru oraș din câte am putut vedea, m-am deplasat la Dianei 4 unde am fost invitat de LibraFilm să vizionez, în premieră, filmul „Lumea e a mea”.

Înainte să purced în perspectiva din care vreau să vorbesc despre film, țin să felicit întreaga echipă pentru efortul depus pentru realizarea acestui lungmetraj. E un real efort, mai ales când e primul, așa cum s-a întâmplat aici pentru mulți dintre actori. De asemenea filmul a avut buget, un alt lucru pentru care sunt fericit. Bani investiți corect.

Cu toate acestea, curios este că actrițele din film nu erau majore la data filmărilor. Fapt ce face și mai curios scenele de sex din film. Dar asta e cu totul o altă discuție și poți aprecia și din acest punct de vedere deschiderea și efortul depus de ele.

Filmul spune povestea Larisei, jucată de Ana Maria Guran, o adolescentă care mie mi s-a părut tot filmul pe drumul greșit. O fată care nu a încearcat nici măcar un moment să facă lucrurile pozitive.

Această Larisa, cu probleme destul de grave acasă, cu o bunică pe moarte, o mamă care interpretează un caracter slab și ușor de manipulat și cu un tată vitreg violent și viclean, este îndrăgostită de un ciumpalac (Florin, jucat de Florin Hrițcu) cum des vezi pe străzile de la noi, cu afaceri dubioase, profitor și fără scrupule.

Este doar o treabă de timp până ce află și ea realitatea, dar până atunci trăiește într-o bulă a ei (da, lumea e a mea) în care ea poate face după bunul plac ca să ajungă la ce-și dorește. Chiar dacă asta înseamnă și exmatricularea din liceu și un scandal monstru în biroul directorului liceului, fapte ce mi s-au părut cam exagerate.

Întâlnim scene de sex, droguri, băutură, în mare parte tot ceea ce înseamnă destrăbălare și pierdere a controlului la 15-17 ani. Aceste derapaje n-ar trebui să surprindă, ba chiar mie mi-au inspirat mult realism. De ce? Asta se întâmplă, la momentul actual, la noi.

Se fumează în baie, se vorbește și se face sex, se bârfește, bătăile sunt la ordinea zilei, la fel și amenințările puerile, precum și jignirea fără prea mare efort a părinților și profesorilor. Da, copiii aceștia există și fac asta și nu de puține ori i-am întâlnit prin transportul în comun bucureștean (inspirație de unde a și plecat, după cum scenarista Raluca Mănescu a confirmat, scenariul filmului).

Per total filmul a fost decent, cu partea lui de ficțiune și realism ca oricare altul. M-au deranjat puțin câteva replici care mi s-au părut prea de ordinul fantasticului sau poate că, urmărindu-le într-un film, le-am realizat penibilitatea puerilă din trecut când și eu, la rându-mi elev, le spuneam cu colegii / prietenii.

Ceea ce vreau eu să discut și m-a intrigat a fost acest personaj principal, Larisa.

La discuția de după film cu echipa, Ana Maria Guran, fata care a interpretat-o pe Larisa, a zis că i-a plăcut mai totul despre personajul ei, deși personajul, așa cum a fost prezentat, a fost unul dintre fix exemplele negative de adolescent din societatea noastră.

Filmul începe și se sfârșește cu același cadru. Nu vi-l zic, ca să evit spoilerele. Ei bine, regizorul Nicolae Constatin Tănase, la discuția de după film, a spus că a vrut finalul acesta ca să lase loc de cât mai multe interpretări. Ba chiar l-a considerat un final pozitiv, optimist și ne-a rugat să nu judecăm personajul principal, fiindcă este tipul de om care încearcă să se regăsească sau mai bine spus, să se găsească.

Aici m-am blocat puțin, recunosc.

Cine să se mai găsească/regăsească? După niște sentimente care țin întregul film pentru persoana nepotrivită, după un scandal care a ajuns viral pe internet și o bătaie administrată de față cu directorul în biroul lui, după ce fugi de acasă, ce să mai găsești?

Sigur, orice om se poate schimba în viața lui, chiar radical, dar când ai apucături groaznice de mic, nu cred sau cel puțin rațiunea mea asta îmi spune, nu cred că mai poate exista vreo șansă la o viață decentă.

Ceea ce am văzut eu în filmul acesta a fost categoria aceea groaznică a generației 2000. A fost un negativ perpetuu, care s-a repetat prin o groază de fapte care cu greu te pot lăsa să ai o privire echidistantă.

Pentru cei care ați urmărit premiera sau urmează să vizionați filmul (ceea ce vă și recomand), am o întrebare: dacă ați avea o Larisa printre voi, v-ați putea abține să n-o judecați câtuși de puțin? Sigur, ați putea să-i dați o mână de ajutor, cum se și întâmplă în film, dar când mâna aia e „scuipată”, mai poți spune ceva?

Vreau să vă gândiți serios la întrebarea asta. Cum ați putea avea o astfel de persoană lângă voi? Luând în considerare că sunteți oameni cu capul pe umeri, care puteți face o judecată de valoare în mod corect.

Mie Larisa mi s-a părut, așa cum am zis și mai sus, exemplul perfect pentru cum nu ar trebui să te comporți și să acționezi la vârsta adolescenței și în general în viață. Persoana aceea pe care n-o vrei, fiindcă știi că-ți poate aduce o groază de belele.

Și asta e de admirat, felul cum e expus personajul din film. Pentru că exemplul acesta e real, îl întâlnim sigur în mai toate liceele și școlile generale de la noi, de altfel ca toate celălalte personaje din film.

Ei sunt o constatare a generației 2000. 

Ei au pus în scenă un context real și l-au ilustrat, chiar dacă pe alocuri exagerat, foarte bine. Și pentru asta vă îndemn să mergeți să urmăriți filmul și pentru asta vă mai rog, încă o dată, să vă gândiți la întrebarea mea de mai sus.

Dincolo de această dilemă pe care mi-a dat-o regizorul la discuția de după, filmul n-ar trebui să vă scandalizeze, n-ar trebui să vă surprindă, n-ar trebui să vă fie cu dezgust. E un film bun, lucrat, cu tot ce-i trebuie pentru a intra în cinematografele de astăzi.

Este oglindirea unei lumi, o lume pe care vă invit s-o parcurgeți, fie că ați deja prin ea la vârsta aceea sau n-ați fost, dar ați avut exemple pe lângă sau fie că ați fost acum mulți-mulți ani și vreți să vedeți cum s-au schimbat lucrurile de atunci.

Producător: Tudor Giurgiu

Regizor: Nicolae Constantin Tănase, Radu Stancu, Tudor Giurgiu

Scenarist: Raluca Mănescu

Actori principali: Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vătămanu, Iulia Ciochina, Florin Hrițcu, Dan Rădulescu.

poster-filmul-lumea-e-a-mea

2 thoughts on “O constatare asupra generației 2000, prin filmul „Lumea e a mea”

  1. Nu crezi ca un om cu apucaturi de mic nu poate avea o viata decenta? Te inseli amarnic. Tocmai din aceste greseli o fata invata si in viata ei va vedea mai bine ce este bine si ce este rau pentru ea.

    1. Asta am scris și în articol, Maria. Nu cred întocmai, dar nici nu neg că nu ar fi posibil. Problema este că în societatea de astăzi: o exmatriculare, un scandal viral pe internet, un cazier și așa mai departe nu prea îți mai oferă șanșe palpabile la un viitor frumos. Fără o muncă asiduă de ani de zile pentru spălarea păcatelor precedente, nu prea ai cum, iar la modul cum s-a prezentat Larisa, părea mai pierdută decât un turist francez la metroul bucureștean. Iar eu cunosc n exemple de copii-problemă în generale care acum sunt chiar prin închisori. Not cool.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *