O carte cât un manual de politică – „1984” de George Orwell

George Orwell este pseudonimul literar al lui Eric Arthur Blair. Un jurnalist de mare angajament de-a lungul vieții și un scriitor care a dat lovitura cu un manual de politică pe numele lui „1984”. Bine, manual de politică îi zic cu aluzie la ce se petrece în ziua de astăzi în lume, ce s-a petrecut și de unde s-a inspirat.

Chiar, de unde s-a inspirat? Păi luăm sistemul nazist al lui Hitler, îl combinăm cu cel stalinist și iată cartea. O lume distopică, dar de o distopie redusă în așa fel la absurd, încât absurdul însuși devine parte integrantă și materială a lumii respective.

Avem trei națiuni care sunt în permanență în război: Oceania, Eurasia și Estasia. Frumos este faptul că până la explicațiile propriu-zise a cum merg lucrurile în această lume, suntem supuși unui proces de judecată prin care să despărțim noi ce e bine de ce e rău. Sunt descrieri destul de detaliate și cititorul este supus experiențelor personajelor din carte în mod indirect. Doar imaginează-ți cum urci scările prăfuite din blocul lui Winston Smith (protagonistul), străzile bătute de vântul sec al verii și vezi clădirile care parcă ar fi monumente francmasonice dacă francmasonii ar fi lăsați să-și facă de cap.

Este o variantă de lume acaparată de autoritarism, o combinație a tuturor regimurilor nedemocratice extremiste și faptul cel mai dureros este că fiecare părticică a fost preluată din realitatea imediată a vremii de atunci.

De ce manual de politică și chiar de social? Pentru că într-o bună parte din carte vin și explicațiile sub forma manualului lui Goldstein. Stați liniștiți că nu vă dau niciun spoiler. Partea aceasta este cea mai importantă secvență din carte fiindcă reprezintă tot mecanismul de bază al lumii distopice. De asemenea ilustrează și o idee din cum merge politica și cum se poate manipula populația. Cartea asta în combinația cu House of Cards este mai mult decât suficient pentru a câștiga o bază politică. O bază de alegător isteț și parte a unei națiuni.

De ce Războiul este Pace, Libertatea este sclavie și Ignoranța este putere? Fiindcă-n lumea aceasta baza este de principiul 2+2=5. Nouvorba este limbajul cărții, o sclipire de genialitate a lui Orwell, iar în acest limbaj dacă 2+2=4 atunci e crimăgîndit și atunci poți să-ți iei la revedere de la lume. Tele-ecranul te vede, te aude, îți vorbește. Întodeauna două lucruri opuse prin principiul dublugînditului vor forma o ecuție perfect rațională. Exact ce vă spuneam anterior, absurdul e parte integrantă din sistem, e o normalitate după care funcționează plebea.

Mai multe despre aceste trei chestiuni principale ale cărții descoperiți citind. Eu nu fac recenzii, eu recomand cărți. Din punctul meu de vedere, deși mă cam grăbesc, anul abia ce a ajuns în lunea a III-a, este cea mai bună carte citită pe 2015. E foarte bine legată, cu imagini puternice, cu un protagonist care nu lasă multe la vedere, dar care are o psihologie complexă în ciuda măștii de om normal pe care o putem identifica în promo-ul cărții.

Distopie, politică, social, ce ar putea fi, despre manipulare, iar toate acestea presărate cu un iz de umor, nițică dragoste și răsturnări de situație total neașteptate. Chiar, un ultim lucru aș vrea să-l specific: foarte bruște sunt momente critice. Apar de nicăieri, te lovesc când (citind) te aștepți cel mai puțin.

Okianul vine cu cartea. Eu v-o recomand în engleză, dar o puteți citi și-n română fiindcă traducerea lui Mihnea Gafița este foarte bună în ediția de la Polirom Top 10+, 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *