Nu te poți considera PR

Nu te poți considera un PR când:

  • Nu-mi răspunzi la mailuri sau îmi răspunzi foarte târziu sau îmi răspunzi aiurea.
  • Când nu stăpânești limba română.
  • Când îmi scrii și mă rogi să public un comunicat de presă „pe site-ul dvs.” ca și cum aș fi vreo redacție de știri. Sau mai rău, comunicatul de presă n-are nicio legătură cu domeniul meu.
  • Din subpunctul trei rezultă că nu-ți faci temele corect și nu știi cu cine vorbești, deci mailuri trimise la nimereală.

S-au scris multe articole despre trebușoara asta, dar pentru mine aceste patru subpuncte sunt suficiente. Denotă lipsă de interes pentru job, lipsă de respect după ton și multe altele.

Atât am avut de zis.

sursă foto

2 thoughts on “Nu te poți considera PR

  1. In spatele acestei atitudini sta cultul eficientei maxime. Atat timp cat merge si asa de ce sa se comporte altfel? Persoana care le trimite este cu intelegere part – time (daca stia ceva pr nu se preta la asa ceva), ce-i care le publica comunicatele o fac gratis orbiti de luminita de la capatul tunelului …

    1. Dreptate îți dau. Problema este că mentalitatea asta pornește de jos, fapt ce-l urăsc din tot sufletul. Evident, cu toții avem zile și zile, când, fără chef, realizăm lucruri la mâna a II-a. Dar să faci asta zilnic, înseamnă că ori nu-ți place ceea ce faci, ori nu ai respect pentru ceea ce faci și pentru tine ca om din punct de vedere profesional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *