Cum să te pierzi noaptea-n București

Deja sunt transpirat de-a binelea. Semafoarele astea te împiedică când ți-e lumea mai dragă.

Mă uit la ceas, nu-mi vine să cred. Acum treizeci de minute intrasem pe ușă. Doar un duș am apucat. Mi-am schimbat hainele cu care fusesem pe drum și am mâncat un croissant.

Blestemați cei ce se zăpăcesc cu zilele, că ai lor sunt norii și departe e lumea de aici.

Bucureștiul e o groapă cu surprize. Dar dacă vrei să le afli pe alea puține și rare, pleacă noaptea de acasă, pierde-te pe străzile prost astfaltate, cască gura la neoanele blocurilor înalte, dar cu măsură și puțin în stare de ebrietate. 

S-a lipit tricoul pe mine. Doar așa-i. Ieși din duș ca să scapi de transpirație, te îmbraci și apoi alergi la o altă destinație. Nu, n-ai scăpat de nimic. Nici măcar de transpirație.

Aburi ies din astfalt, siluete șoptesc planuri înalte, în doi, la doi, în fața gurii de metrou. Dioptriile astea se pare c-au crescut. Mulți ani trăiască!

Fiecare gură de metrou e un roman. Romanul ăsta are multiple planuri narative ce se desfășoară concomitent. Tu treci pe acolo. Ăsta ar fi unul. Un doberman te privește, cine știe ce gândește, iar lângă el sunt doi tipi tatuați, merși la sală, frezați.

Te privesc cu ură și tu scuipi astfaltul. În gândul tău. Ai vrea să fii și tu rău. Din când în când. Puțin revoltat, puțin admirat, puțin din toate. Solomon Eagle, pardon Eccles.

I suppose the world has heard of the famous Solomon Eagle, an enthusiast. He, though not infected at all but in his head, went about denouncing of judgment upon the city in a frightful manner, sometimes quite naked, and with a pan of burning charcoal on his head. What he said, or pretended, indeed I could not learn. (Daniel Defoe, A Journal of the Plague Year).

Acesta ar fi altul. Cum ce altul? Alt plan narativ. Multitudini de povești zac în jur și nu le știi. Ți-ai dori să le aduni? Ți-ai dori să schimbi? Să participi?

Ca un Solomon ce vreau să fiu, îmi fac loc printre călători ca Joan of Arc printre englezi. Sunt atât de multe comparații de făcut. Între psihic, imaginativ și fizic-real.

Erau două planuri, odată. Acum nu mai știu câte sunt, dar Platon dacă-l întrebi, îți poate răspunde.

Mărășești cu Libertății, dreapta pe 11 iunie

Uneori mai trebuie să și fredonezi. Să arăți că atunci ai viață. Orice melodie ți-ar veni în cap, nu te-ar lasă buna dispoziție să dai concert la tine-n imaginație. Așa că te apuci și-o cânți la oameni cu talentul tău puțin lipsit de valoare.

Eu valorez greutatea mea în oameni,

tu ai importanța unei pietre aruncată-n mare…

(frateleNord – Aurel Vlaicu se întoarce)

Aici sunt mai multe siluete și mai puține sticle de bere pe stradă decât ultima dată. E devreme totuși, străzile se iau acum la pași și de către cei mai puțin curajoși.

Prima bere rămâne începutul. Primul salut anunță taifunul.

Acum, vorbind serios, ar trebui să încetez să mai bat câmpii și să descriu exact ce se întâmplă pe patru metri pătrați, între două ziduri și-un tunel, plin ochi de oameni cu țigări, sticle peste sticle și vâjâit în tonalități joase – Corul Vocilor Necunoscute.

Atenție: Alcoolul în combinație cu oboseala poate provoca o beție supărătoare până la fizic. Cei ce au experimentat așa ceva au discutat în eseuri necitite de nimeni despre plecăciuni la WC, rugi către pereți și vorbe goale precum „n-o mai fac niciodată”. 

Sâmbăta e una din zilele alea când capitala nocturnă iese la plimbare cu bufnițele ei deloc de ocazie. Veteranii știu prea bine cât pot defila într-o seară, de la 10 la 6.

E un alt job. Unul făcut din plăcere ce implică multe sticle, țigări și fond sonor asigurat de autor. Lor le place. Și mie-mi place. Îmi place să asist, să observ, să analizez, numai că uneori mă pierde și pe mine.

Pădurea asta de vicii tinde să te aducă la rădăcini, să te flexeze până la „o dau pe apă”. Dar nu te lași! Nu… doar vrei să fii veteran.

Și așa ajungem toți în tinerețe cu mustăți, barbă sau cu fețe de copii, sau copii, să defilăm purtând drapelul nostru gol de absolut orice culoare. Pentru că nu interesează pe nimeni și pe nimeni nu interesează.

Ueeeeeeaaaaa

Luminile difuze îndreptate spre scenă aveau scopul lor. Cum fiecare are un scop și orice are un scop. Și oamenii dansau pe ce simțeau și asta era frumos, dar…

Am trăit sublimul. În zece minute am stat și am privit înspăimântat și în același timp cu o plăcere nevinovată actul artistic realizat de autor. Și a fost incredibil. Și a fost inedit. Și a fost orice adjectiv dus la superlativ.

Dincolo de instrumentalul care te trimitea la americani să facă experimente cu tine pentru dezvoltarea creierului, ca-n Stranger Things, e curios cum arta-și găsește loc în orice.

Pentru că poate, pentru că-i artă, pentru că poate. Pentru că dacă o simți, o găsești și dacă o simți te mai găsește și ea pe tine.

E simplu ca pase-pase-gol.

Și am făcut din ochi mici, ochi mari și mi-am pus mâinile în cap și am zis cu voce tare: „du-te-n … !!!”

ING: IoNamGogoși

În orice grup, pe orice stradă, la orice masă mai aproape sau departe de casă, găsești cate-un Marco Polo pentru care trebuie să mergi la bancomat să-ți faci plinul.

Marco Polo-ul de la bar, de la colț de stradă, de pe plicul care-ți vine la ușă sau care-ți face nopțile pline. Diferența e că ăștia au parcurs un drum despre care nu știe nimeni.

Oricum nici ăla dacă n-ar fi fost în China, n-ar fi aflat nimeni de el. Cu toate astea, ei sunt acolo gata să te servească cu ce-ți poftește inima. Sau trupul…

Atenție: Problemele bancare pot apărea la orice oră din zi și din noapte. Sfatul medicului specializat pe domeniul viață ar fi să ai niște bani și la tine. Altfel…

Înjură ca toate alea. Normal. Nu poate să scoată bani, iar după două shot-uri și vreo două beri, rădăcinile pădurii aleia de vicii se văd tot mai aproape.

Maica Smaranda, peste stradă de bancomat, ține speech-uri la mulțimea clătinată. De la balconul unei clădiri vechi, asistă o altă maică, cu fusta înflorată și batic pe cap.

Nu zice nimic, că maica Smara, asta mai tânără, varianta contemporană, consumeristă are niște opinii dure la adresa bărbaților.

Te șochează felul cum evoluează feminismul. Și acum să le unim:

Futu-ți morții mă-tii de bancă împuțită! Sugi pula! Să nu-mi dai bani, să nu mergi că io-ți plătesc comisioane…

Dincolo: Voi ați ajuns niște nenorociți… (discuție cu prietenii ei masculini). Sunteți morți. Uite-l p-ăla ce prost e! Înjură și lovește bancomatul. Numai proști și bețivi.

Și am zis că mă pierde și pe mine din când în când. Șez pe o bordură, cu o țigară-n gură, cu multe sticle-n jur. Cât o fi ceasul?

Dacă ai observat, uneori sunt niște oameni cărora le e frică să se uite la ceas. Pur și simplu nu vor să mai știe cât e ora. Probabil pentru că nu îi interesează, iar aici n-ar fi tocmai frica factorul provocator, iar tot probabil pentru că și-au dat deja planul prestabilit peste cap.

Deh, nene, nu știi că nu merge mereu ce pui pe foaie acasă și-n târg? Iar cu asta mi-am dat seama că m-am îmbătat.

Coerența este barca pe care o căutăm cu toții spre dimineață. Am dreptate sau îmi dai dreptate?

Toți ajungem să ne afundăm până la adâncimea unde nu mai avem oxigen, iar apoi dăm din mâini și din picioare spre suprafață.

Unii o fac hotărându-se să meargă spre casă. Dar imaginează-ți, vrei să scapi cu viață așa că te zbați cum știi mai bine să ajungi la siguranță.

Așa-i și cu veteranii. Cu unii dintre ei. Își mai iau o bere să le ajungă pe drum, iar mersul lor e un continuu dat din mâini și din picioare. O zbatere de a rămâne în lupta pentru coerență.

Sticle, sticle și taxiuri

Asta nu era o melodie?

Cel mai nasol e când n-ai taxi să te întorci acasă din oraș. Beat. În timp ce moraliștii severi ai vremii te-ar condamna acum pentru faptele tale necugetate, alții ți-ar propune să te ia ei.

Uneori veteranii te mai îndeamnă să iei RATB-ul de noapte. Unde mă aflu eu acum. Cu ochii semi-deschiși spre o semi-parte-de-șofer ce-o văd. E bine și așa, mai ales dacă nu-i mult de mers.

Problema este că atunci când luminile îți joacă cum l-a jucat Penelopa pe Ulise șapte ani, parcă nu-ți convine. Parcă totul e greu, dar Bucureștiul e așa frumos noaptea… cum era și Penelopa.

Plus că nu ești singurul Ulise, Solomon Eagle și categoric mai găsești și niște Joan of Arc prin jurul tău, or maici ca Smara. Numai că sunt toți tăcuți.

Fiecare, după cum am zis, se luptă cu coerența. Așa cum mă lupt eu acum să introduc cheia-n ială.

Probabil unul dintre cele mai interesante orașe de analizat noaptea, dar după cum am zis, uneori mă mai pierde și pe mine…

Atenție: Acest articol trebuie citit, recitit, căutat prin referințe și în final… ignorat. Imaginează-ți nopțile tale favorite, cu întâmplări minunate de la miez de noapte până-n dimineață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *