„Lucruri Transparente” de Vladimir Nabokov

Cam târzior după ce am pus mâna pe cărticica aceasta, am apucat s-o și citesc. Timpul nu-mi dăduse pace până atunci. Iarna de după prima sesiune, da, țin încă bine minte. Repejor să vă introduc în lumea acestei cărți cu totul:

„Acesta este omul de care am nevoie. Salut, omule! Nu mă aude. Poate că, dacă, în mod concret și individual, viitorul ar exista ca un lucru ce poate fi perceput de către o minte superioară, trecutul n-ar mai fi atât de seducător: presiunea exercitată de el ar fi echilibrată de cea care vine din partea viitorului. (…) Salut, omule! Care-i problema, nu mă trage de mânecă. Nu-l supăr pe el cu nimic. Of, haide, fie! Salut, omule… (ultimul apel făcut cu glas foarte stins).” (p. 7, I)

În ediția tradusă din limba engleză de Anca-Gabriela Sîrbu, de la Polirom 2009, am avut parte de 174 de pagini în care creierul a dansat după cum a vrut scriitorul. De ce am scris o parte din introducerea cărții mai sus? Pentru că exprima teza acestui roman, da, încă din debut.

Munca scriitorului este dovedită a fi o minunăție a acestei lumi, o adevărată plăcere, ba chiar de multe ori o paralelă la universul nostru. Nabokov este un maestru al jocului de cuvinte. Lăsând „Lolita” sau „Ada sau ardoarea” pe margine, această scriere a sa denotă „crucea” ce o cară autorul. O excelentă lecție despre cum se scrie un roman, despre realism și ficțiune, despre elementele unei scrieri complexe. Uimitor însă modul în care o face, totul pare atât de ușor!

Prin limbaj, Nabokov ne plimbă din prezent în trecut, ca mai apoi să revenim în prezent și să asistăm din nou la o invazie a trecutului. Trebuie să recunosc că dintre toate cărțile citite de mine până la acest moment, ea s-a dovedit a fi un adevărat test și chiar mi-a impus recitirea.

Așadar timpul este un element ce de-a lungul cărții pentru cititor devine o obsesie, ba aș spune un vertij. I se va alătura timpului spațiul, care din nou se desfășoară mai mult în mintea persoanei care citește, reperele geografice fiind mai mult pentru realismul necesar unui roman.

Așadar spațiul vine sub forma stațiunii Witt din Alpii Elvețieni, iar eroul cărțuliei este Hugh Person, care prin numele de familie vine aici ca o exprimare a fiecărui om, a fiecărei persoane. Acest „Everyman” care printr-un exercițiu de limbaj, lui Nabokov îi iese atât de bine.

Ca și concept, oh Doamne, câte concepte nu întâlnim, dar aș dori să mă rezum la examenul de conștiință. Psihanaliza freudiană, testul suprem al minții, revenirea la trecut prin visare și realitatea atât de lipsită de nuanță acum. Da, e posibil să nu înțelegi nimic din ceea ce am zis până aici, dar nici nu vreau să-ți las ceva de înțeles. Trebuie să citești cartea.

Acest Hugh Person pot spune că săvârșește un pelerinaj în locul specificat mai devreme (stațiunea Witt) pentru a întreprinde ceea ce pare la prima vedere o „căutare a timpului pierdut”. De fapt, el nu caută nimic. El este un om obosit și inadaptat care și-a săvârșit viața în locul respectiv.

De patru ori ajunge Person în Witt și de trei ori viața lui se sfârșește câte puțin. Repejor două dintre călătorii ca să înțelegeți totuși ceva din această „recenzie”: în prima călătorie îi moare tatăl, asta cu 18 ani în urmă, iar în cea de-a două își întâlnește viitoarea soție – Armande. Ce se întâmplă în ultimele două?  Ultima fiind chiar prezentul? Rămâne la latitudinea minții tale să stai la „suprafață” și să nu te afunzi în niciuna dintre extreme.

Memoria își ia rolul principal în această piesă dramatică (nu genul) de răscolire a unor amintiri, de timpul trecut care schimbă când și când rolurile cu prezentul pentru ca în final tot el – trecutul – să termine piesa.

După umila mea părere de student la Facultatea de Litere și spre rușinea mea un om care încă nu a săvârșit ritualul clasicilor, țin să vă spun că este, după „Idiotul”, a II-a mea carte favorită. M-a surprins, m-a șocat, mi-a plăcut și vreți să vă spun pe șleau? Da! Îți dă un mindfuck de nu-ți mai știi zilele.

Pentru această joacă cu mintea cititorului prin timp, spațiu, memorie, obsesie pentru detaliu și realitate, Nabokov m-a convins că este un scriitor de referință, un om al literaturii desăvârșite și alături de Dostoievski, autorul favorit.

Cartea o găsești pe Elefant la un preț accesibil. Eu ți-o recomand cu căldură, e ceva ce, dacă ești un cititor înrăit, trebuie să ai în bibliotecă.

2 thoughts on “„Lucruri Transparente” de Vladimir Nabokov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *