Înainte de a refuza, încearcă, s-ar putea să meargă!

Când eram mic, aveam o problemă cu alimentația. Nu mâncam orice. Șnițelele erau favoritele mele, încă mai sunt, șnițelele și cartofii prăjiți sau piure. Nebunia mea.

Bunică-mea avea grijă să-mi prepare mâncarea asta, dar nu era de acord cu ceea ce doream eu, exclusiv, să mănânc. Adică sănătate nu prea, dar bine, eram mic..

Se mai întâmpla, uneori, să mai nimeresc și câte un ghiveci, spanac, salată de sfeclă roșie, mă rog, înțelegeți voi. Tipuri dintr-acestea prea complexe* pentru mine. Ideea este că doar uitându-mă, refuzam mâncarea. Nu încercam să gust nici să mă rogi frumos, nici obligat, nicicum. Nu pofteam fiindcă nu-mi plăcea cum arată.

Această problemă a mea cu refuzul anumitor preparate culinare, fără ca eu să pun măcar pe limbă puțin, s-a dezvoltat mai departe pe plan profesional. Cu timpul am crescut, dansul m-a ajutat foarte mult și au început să apară provocările.

Am fost un negativist

Exact. De frică.

Spuneam că au început să apară provocările. Problema este că eu, om mai sceptic de fel, priveam cu spaimă lucrurile noi. Eu mereu aveam nevoie de timp de adaptare, eu mereu trebuia să spun: „stai să mă gândesc”, ca să știu din start că de fapt răspunsul era nu.

Aveam o mare problemă. Mi-era frică să încerc fiindcă mi-era frică să nu dezamăgesc. Categoric este recomandat ca acolo unde știi că nu te țin forțele, să nu te bagi, dar în cazurile mele, nu era o asemenea problemă. Mindsetul meu era un dezastru.

Vă povestesc asta fiindcă sunt ferm convins că și voi ați avut astfel de momente în care ați refuzat din start o provocare fiindcă v-a cuprins o teamă de eșec.

Cum am scăpat de teama de eșec?

Prin eșec. Am început, bineînțeles după ce mi-am dat seama că nu voi ajunge nicăieri refuzând oportunități, să le accept. Am reușit, dar am și dezamăgit, dar nu pe atât de mult pe cât mă dezamăgeam pe mine refuzând fără să încerc.

De atunci tot încerc. Încerc în fața oricărei provocări pe care, o consider eu, potrivită pentru forțele-mi. Chiar dacă îmi provoacă o oarecare stare de tensiune, tensiunea aia e bună, face parte din viață, dă adrenalină și este tot gustul jocului ăstuia.

Îți spun, ai mai multe de pierdut dacă refuzi ceva fără să încerci, decât dacă încerci și eșuezi. Până la urmă așa devenim mai stăpâni pe noi și învățăm mai multe chestiuni, prin încercare și repetiție.

Nu crede acum că asta se aplică oricărui context, că dacă ești femeie și provocarea mea pentru tine e să ridici o tonă de piatră, acum, aici, clar nu ai cum. Am exagerat, dar trebuie înțeles și acest aspect ca să nu cădem în extrema cealaltă.

Astăzi mănânc cam orice e gătit în casă și mi se pune în față, iar dacă nu-mi place, nu ezit să-mi dau cu părerea. Pentru că încerc. Cum de altfel încerc și-n fața provocărilor pe care le primesc, în funcție de context.

—-

*complexe = a se înțelege fără carne și în exces de legume, plante, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *