În atenția celor interesați de antreprenoriat social!

Chivas Brothers au avut un fix la un moment dat. Să facă ei un bine societății prin a ridica businessurile sociale cât mai sus și astfel s-a născut The Venture.

The Venture este o competiție la nivel global de antreprenoriat cu impact social, lansată de Chivas. Ce-mi place foarte tare este faptul că brandul e poziționat undeva în spate și, de fapt, această competiție este miezul întregului proces de promovare.

Competiția a ajuns acum la ediția a II-a, iar România s-a alăturat celorlalte țări participante din întreaga lume. Totul se desfășoară în două etape: una locală unde se pun la bătaie 5000 de EUR și o a II-a globală unde businessul câștigător al etapei locale se va lupta pentru premiul cel mare de 1 milion$ contra altor 20 de afaceri sociale la nivel global.

Bineînțeles că pentru a participa la această competiție, orice business social trebuie să îndeplinească niște criterii. Cum ar fi: Orice start-up, înființat de mai puțin de 3 ani și cu încasări anuale mai mici de 500.000 dolari, sau afacere aflată la nivelul de dezvoltare, având vechime mai mare de 3 ani, dar încasări anuale mai mici de 1.000.000 de dolari, pot concura pentru titlul de cel mai bun business cu impact social.

Unde te poți înscrie?

Trebuie accesat site-ul The Venture unde îți poți înscrie businessul în perioada 1-31 septembrie. Juriul format din Marius Ghenea, Andreea Esca, Cristian China-Birta și Tudor Furir vor alege 10 businessuri care vor fi chemate la un pitch, dintre care vor fi alese cinci finaliste.

Cei cinci antreprenori care vor ajunge în finală, vor trece printr-o perioadă de mentorat după care vor trebui să parcurgă patru probe. La final, unul singur va reprezenta România la competiția globală The Venture.

Pe lângă toată această treabă mișto, mai este de adăugat și faptul că eMag a acceptat să se alăture acestei aventuri prin a ajuta finaliștii din etapa locală să-și listeze produsele în Marketplace-ul acestora pentru șașe luni fără niciun cost.

Micul antreprenor din mine admiră acțiunea aceasta a celor de la Chivas și știu sigur că în România sunt businessuri care ne pot reprezenta cu succes la nivel global. Pe lângă ce am scris eu aici, mai sunt o groază de acțiuni și beneficii la care s-au gândit organizatorii și pentru care merită să participați.

Timpul este o armă pe care ar fi bine s-o ai de partea ta, prin urmare ce mai aștepți? Filmulețul de prezentare ți-l las mai jos. Dacă respecți criteriile, nu ezita și înscrie-te în competiție. Ai numai de câștigat!

https://www.youtube.com/watch?v=ix7X3JvVlBk

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *