Festivalul Internaţional de Artă pentru Tineri „3fest”

Probabil cel mai formal titlul de blog de până acum, dar și cel mai potrivit pentru ceea ce urmează să scriu. Pe lângă faptul că ne vom zări într-una din zile la festival, căci se desfășoară în perioada 25-29 august, vreau să vă mai aduc la cunoștință și faptul că se desfășoară în al meu oraș natal – Pitești.

Este un festival de tradiție de aici ajuns deja la a VIII-a ediție (băi ce trece timpul!) și promovează arta așa cum este văzută de tineri. Pentru mine combinația asta de tineri și artă e mortală și pe bune de n-aș merge la astfel de evenimente oricând, oriunde.

Probabil te întrebi mai exact ce e și ce se întâmplă la „3fest”, nu?

Păi să cităm de pe pagina evenimentului: Festivalul „3fest” este un festival concurs pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 07-30 de ani. Secţiunile la care se pot înscrie sunt : film, fotografie, muzică (ROCK) şi, noutatea de anul acesta, street art. Tema festivalului este : JOACĂ. Participanţii sunt aşteptaţi să se înscrie până la data de 15 august 2014 la adresa de mail: 3festfilmfestival@gmail.com

Mai concis de atât nici că se putea spune. Din programul festivalului nu lipsesc petrecerile, dar și treburile serioase precum niște ateliere cu informații prețioase: scenaristică (implică creative writing), regie de film sau consumerism.

Dacă vrei să vezi teatru în apartament, din nou ai nimerit la fix. Lorgean Theatre sunt și ei prezenți pe program.

Juriul de film este unul de calibru cu Irina Margareta Nistor (critic de film), Sandu Bindea (actor), Emanuel Lazarescu (critic de film) și Razvan Marinescu (actor) gata să sară în ajutorul participanților cu critici constructive.

Sună excelent ceea ce se va petrece la Pitești în perioada 25-29 august, dar nu uitați să vă înscrieți în cazul în care doriți să participați la unul dintre concursuri (ar fi păcat să nu dacă aveți posibilitatea). Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului și pe pagina de Facebook.

Nu am stabilit încă în care dintre zile îmi voi face apariția la festival, dar anunț pe rețelele sociale înainte și savurăm acolo o vorbă, un scurt metraj și o bere, că așa-i regula. 😀

Mergeți, oameni buni, mergeți și gustați arta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *