Eu și The Boxer Rebellion

Despre britanicii din The Boxer Rebellion n-am să scriu, fiindcă au făcut-o deja alții și informații despre ei sunt pe tot internetul.

Cum i-am descoperit?

Undeva în anul 2011, am întâlnit întâmplător un trailer al unui film care se numea The Art of Getting By, iar filmul pe lângă faptul că m-a atras încă din trailer și că o avea pe Emma Roberts în cast, avea și un soundtrack interesant.

Am urmărit filmul, iar undeva spre final au lăsat să curgă o melodie în timp ce personajele erau într-un proces de căutare a fiecăruia și pe sine. Melodia era „Spitting Fire” de la The Boxer Rebellion. Nu pot să explic sentimentul pe care l-am avut când urmăream filmul și ascultam melodia. Chiar nu pot.

Imediat după film am început să mă interesez de ei și am descoperit mai multe melodii care m-au atras cu timpul: Flashing Red Light Means Go, Move On, Silent Movie, No Harm sau Promises de pe ultimul album.

Dacă m-ați întreba ce găsesc la muzica lor, v-aș spune că mă liniștește, mă inspiră să scriu, mă duce în visare. Este genul de muzică care-mi permite să-mi fac filme în cap după ce aud.

Am mai văzut un film, din păcate nu știu care sau nu știu dacă același, au trecut totuși mai bine de trei ani de atunci, în care într-un bar în care intraseră personajele principale, ei concertau. Se auzea atât de fain! Și era live!

afis The Boxer Rebellion în ColectivMi-am imaginat atunci cum ar fi fost să fiu eu acolo, la bar, fie doar ca și un personaj de umplutură, dar să ascult muzica aia divină. Calmant pentru suflet.

Iată că la trei ani și ceva de când am făcut cunoștință cu ei, The Boxer Rebellion vin în Colectiv. Vineri, cu începere de la 22.00, în deschidere Velosonics.

Vineri n-o să-mi mai imaginez. O să fiu acolo. O să-i ascult live. O să trăiesc muzica lor pe viu și o să mă bucur de ea.

Vă super recomand să vă interesați de ei, iar dacă vă conving, să mergeți, căci biletul nu este scump, iar din punctul meu de vedere, pe ei live nu este ceva ce întâlnești în fiecare zi.

Andra are concurs la ea pe blog și oferă invitații la concert. Zic să participați. 😀

Clasica întrebare: cu cine mă zăresc acolo? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *