“Domnule, pot spune că sunt mândru de ceea ce fac”

“Ora 15.45”, îmi zic în sinea-mi privind gânditor la ceasul de la mâna stângă. Încă 25 de minute şi plec spre casă, timp suficient să privesc în jur şi eventual să las ideile să mă năpădească, că deh, aşa-s eu mai … special.

La linia 12 un tren destul de lung tocmai ce-a oprit, iar din el peronul s-a umplut într-o clipită de călătorii proaspăt sosiţi în capitală. Atenţia mea mi s-a îndreptat, însă, către mecanicul de locomotivă care, ieşind pe geam, privea destul de mulţumit la oamenii grăbiţi ce părăseau garnitura.

Atunci am zis să merg către el să-i pun două întrebări, atât, două întrebări la care mă voi rezuma şi aici, fără celălalte formule de introducere şi rămas bun. Este impresionant cum un om poate stăpâni o matahală de maşinărie precum o locomotivă, impresionant!

Îmi ridic capul către dânsul care mă priveşte întrebător şi mă bag în discuţie cu el. Îi spun de cele două întrebări şi îmi spune să i le adresez, prin urmare:

  • Cum te¹ simţi în acest moment?

“Mulţumit, foarte mulţumit. Vin de la Deva, drum lung şi obositor, dar să văd oamenii în final la destinaţie, mi se pare un lucru extraordinar. Sunt foarte fericit.”

  • Un cuvânt pentru munca pe care o faci?

“(Domnule, pot spune că sunt mândru de ceea ce fac.) Frumoasă.”

Ceea ce vreau să subliniez este că, aceşti oameni, merită o strângere de mână pentru munca pe care o fac şi nu numai ei. Adesea am văzut persoane care jigneau şoferii de RATB, de taxiuri etc, dar ei sunt în acel moment stăpânii vieţilor noastre.

Nu gândim asta, avem aşteptări, dar uite că la orice inconvenient, aruncăm cuvinte urâte. Da, omul acesta era mulţumit, era fericit, era mândru că a adus la destinaţie mulţimea aceasta de călători.

Oamenii aceştia merită respectul nostru.

Da, iar aici închei scurta mea întâmplare.

————————————-

¹Nu a acceptat să îi vorbesc cu pronume de politeţe. Om de mare impresie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *