Copilăria

Frumoasă perioadă. Atât de pură, de inocentă, plină de lucruri necunoscute. N-am să regret niciodată copilăria avută, fiindcă a fost una, în comparație cu cele de acum, frumoasă. Alături de ai mei prieteni…

… Țin minte și-acum sprintul până la „internet cafè-ul” de la colțul blocului pentru o oră de Counter-Strike în rețea. „Războaiele” date cu alte găști din cartier, căsuțele făcute în copaci sau perele furate din curtea vecinului. Oh, da, cum să uit?! Ne întreceam în cele mai faine gornete și încercam să le lansăm pe blocurile din împrejurimi.

Uneori, fiind fani CS, apucam să ne jucăm prin cartier. Făceam două tabere, unii cu replici din plastic ale armelor, alții cu … bețe, iar astfel aduceam spiritul jocului printre noi. Eram atât de fericiți. Bineînțeles că fotbalul era la ordinea zilei. Făceam campionat între găștile din cartier. Ieșea o distracție pe cinste, combinată cu o competitivitate de neuitat.

Așa am crescut.

Pentru că nu aveam telefoane, ieșeam atât dimineața cât și după-amiază până târziu în seară, iar dacă unul dintre noi întârzia, mergeam la ușa lui și-l chemam afară. Ba mai mult, dacă nici așa nu mergea, îl strigam de jos. Cumva tot reușeam să-l scoatem din casă. Programul ni-l făceam înainte de a ne despărți, pentru a ști când să ieșim.

Zile mai „faine” erau cele în care nu aveam voie să ies din casă, dar partea și mai interesantă era că nimeni nu mă oprea, doar lipsa abilității mele de a mă lega la șireturi. Altfel nu știam să ies din casă. Când am învățat să mă leg la șireturi pentru prima dată, a fost fericire. O realizare cât se poate de mare! Cine mă mai oprea acum? *un zâmbet*

Puțin mai spre adolescență, ajungeam să imităm pe cei de la Scrapheap, fiindcă toți ne uitam la Discovery, nu ne jucam Candy Crush Saga. Astfel încercam să facem tot felul de chestii din rămășițe de metal, șuruburi, lucruri furate de prin casă.

Iar dacă voi credeți că nu săpam în pământ sau nu ne făceam un oraș desenat în cretă pe unde să ne plimbăm cu mașinuțele, vă înșelați. Primeam plângeri de la vecini pentru mizerie, dar să fim serioși, cui îi păsa? Eram „mici și proști”.

Da, așa am crescut.

La mulți ani, copilule!

2 thoughts on “Copilăria

  1. Frumos articol, frumos sa fii copil…Frumos sa fii si matur, sa iti amintesti cu placere de copilarie, as da orice sa mai fiu o zi copil, sa simt linistea aia specifica!

    1. Mă bucur că ți-a plăcut Elena! Într-adevăr este frumos și să fim copii din când în când chiar și la maturitate face viața mai frumoasă. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *