CONCURS: Ce înseamnă evadarea prin lectură pentru tine?

Pentru că mâine se întâmplă să fie Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, m-am gândit alături de prietenii de la Okian să lansăm un concurs frumușel în care tu să pui mâna pe o carte care nici măcar nu s-a lansat încă.

Cum așa? Păi simplu, fiindcă Okianii au okianele pe cele mai noi și faine cărți, pun la bătaie cartea lui Tim Weaver What Remains dinainte ca aceasta să poată fi comandată de cititori. Cartea o să apară abia prin iulie, așa că dacă o vei câștiga, vei avea oportunitatea să fii printre puținii care o citesc înaintea tuturor. Frumos, nu? 🙂

Tot ceea ce trebuie să faci tu este să răspunzi la întrebarea din titlu pe care o voi pune și aici: Ce înseamnă evadarea prin lectură pentru tine? Cel mai frumos răspuns va fi premiat. Juriul este format din mine și okianii. Orice improvizație este binevenită, iar prin improvizație mă refer la scântei de imaginație frumoasă pe rețelele de socializare sau chiar și-n comentariu aici.

Bineînțeles (nu știu dacă mai trebuie să specific și asta) că răspunsurile vin aici, prin comentariu la acest articol. Sfatul meu este să vă învârtiți și pe blogul Okian, căci poate vă găsiți inspirația de acolo (sunt foarte multe recenzii faine).

Cât despre carte, ei bine autor este Sunday Times Bestselling Author, cu cartea pe numele ei Never Coming Back fiind cea mai devorată. Este o carte de detectivistică pe principiul Hercule Poirot de Agatha Christie, dar oare cere și o lectură detectivistică? Rămâne de citit. 😀 Processed with VSCOcam with c1 preset

Protagonistul (David Raker), ca și Sherlock Holmes, este supus mai multor cazuri pe care trebuie să le rezolve. Acesta se anunță unul tare complicat, iar fanii seriei (deși cărțile se pot citi separat) nu mai au răbdare până la lansarea din 16 iulie. Dacă doriți să aflați mai multe despre Tom Weaver și cărțile sale, poftiți profilul său de pe GoodReads unde puteți vedea și notele primite de cărțile sale.

Plot: Colm Healy used to be a policeman. A good one. Until, haunted by the murder of a young mother and her two children, Healy’s life unravels. Then, left with nothing but the hunt for a killer, Healy disappears. That’s when Missing Person’s Investigator David Raker gets involved.

Sună tentant și privesc cu plăcere spre viitor luând în considerare o potențială lectură a acestei cărți. Mi-a plăcut tare mult Sherlock Holmes și sunt fan al acestui fel de narațiuni.

Termenul limită de înscriere la concurs este duminică, la 23.59. Luni seară voi anunța câștigătorul / câștigătoarea. 🙂

Spor la citit și bucurați-vă de săptămâna aceasta de sărbătoare pentru cititorii înrăiți.

Andrei Cîrchelan, felicitări! Ai câștigat cartea lui Tom Weaver, „What Remains”! Vei fi contactat pe e-mail de către cei de la Okian pentru a intra în posesia cărții. Să-mi spui cum e. 😀

Cât despre voi, frumoși cititori și participanți, rămâne să ne dăm întâlniri tot aici, cu alte cărți, alte concursuri și să ne sfătuim fiecare ce să mai citim bun. Vă aștept recomandările.

foto: Unsplash

12 thoughts on “CONCURS: Ce înseamnă evadarea prin lectură pentru tine?

  1. Pentru mine, evadarea prin lectura inseamna identificarea si transpunerea cu personajul sau uitarea lumii reale pentru o perioada de timp. Nu-i asa ca e mai interesant sa citesti despre Middle Earth si hobiti decat sa te uiti la un reality show sau fotbal? Cred ca cei mai multi cititori vor raspunde DA. Mi se pare un lux faptul ca pot citi ce imi doresc, fara cenzura si fara alte obligatii (lectura obligatorie de la scoala) desi aceasta din urma are si ea rolul ei. Lectura, indiferent de gen (da, chiar si Twilight sau 50 Shades of Grey), ofera un mic refugiu, un coltisor intim si personal pentru fiecare.

  2. Pentru mine, lectura e ca si o alta lume. O lume plina de secrete. Sa doresti sa citesti o carte nu e doar sa vrei sa te asezi pe o canapea si sa-i dai bice. Trebuie sa iti doresti cu adevarat sa intri în pielea personajelor, sa le absorbi povestea. Fiecare lectură imi ofera o gramada de posibilitati. Lectura pentru mine a fost mereu o evadare din toate, o raza de soare inauntrul meu, un soi de magie. Fiecare pagina, fiecare emotie mica sau mare, te duc cu mintea într-o alta dimensiune. Oamenii isi gasesc fericirea intre pagini, intre multele rasfoieli sau butonul “next” de la ebook reader :). Lectura are mereu o datorie. Datoria de a ne invata lucruri noi, de a ne dezvolta cat mai mult vocabularul. Acestea sunt adevaratele avantaje. Cam asa e pentru mine…

  3. Am impresia ca ceea ce voi scrie vor fi banaltati si nu am sa incep ‘pentru mine’ caci vad ca toti au furat startul cu fraza aceasta.Cand intru in lumea cartii ma captiveaza cu totul,uit efectiv de mine,uit sa mananc ,uit sa dorm,de exemplu saptamana aceasta nici nu am mers la facultate ca sa pot termina seria din care s-a inspirat serialul True Blood.Iar cand nu citesc visez ca citesc in continuare cartea si mai mult ca devin eu personajul principal ducandu-i mai departe aventura.Uneori ma gandesc ca as vrea sa am si eu o viata la fel de palpitanta ca a personajelor, de aceea evadarea prin lectura pentru mine inseamna o a doua viata.

  4. O distragere a atentiei de la problemele uzuale, asta se poate spune ca este evadarea prin lectura, dar, de fapt , adevarata evadare consta in pierderea printre personajele si printre intamplarile pe care cartile ni le prezinta, sa vrei sa te pui in locul personajului principal , sa simtit ce a simtit, sa vrei sa-i sorbi povestea cuvant cu cuvant , litera cu litera stiind ca atunci vei deveni una cu el si te vei pierde pe tine in noua viata.

  5. Imi place foarte mult sa citesc. Am inceput sa citesc din liceu, si desi nu am mereu timp, este una din activitatile pe care mereu o fac cu placere. Imi place atat de mult sa citesc, incat uneori cand dau de cate o carte buna si mai am o suta de pagini din ea, anulez tot ce era de facut in ziua respectiva numai ca sa o termin, ignorand telefoanele sau orice se intampla de obicei. Evident ca in acele momente toate grijile de zi cu zi chiar nu mai conteaza. Ma deconectez mai tare decat daca as merge in vacanta.

  6. Pasiunea pentru citit este una dintre cele mai nobile pasiuni.
    Ti se deschid atat la figurat , cat si la propriu, usi, care pareau ferecate si de nedeschis pana atunci pentru tine.
    Cartea, indiferent de domeniu, iti ofera cunoastere, cunoasterea iti ofera putere.
    Putere de a distinge intre bine si rau , mai mult decat in mod obisnuit, puterea de a te schimba intr-o persoana, mai buna, mai culta mai sociabla, mai rabdatoare si mai generoasa, mai increzatoare in ea insasi.
    Usile care ti se deschid prin citit, te pot duce intr-o lume magica, unde sa te relaxezi, sau iti poate oferi solutii pentru viata reala.
    Cartea este una dintre cele mai mari bogatii si mai de nepretuit ale lumii in care traim!

  7. Nu că aș avea talent la scris, dar mă înscriu și eu, pentru că mi se pare o provocare faină. Îmi place să citesc, o fac cam de când mă știu, de când mi-am dat seama care-i treaba cu simbolurile alea dubioase – litere-, înșirate de-a lungul paginilor. Este ciudat să explic de ce citesc, sau ce înseamnă pentru mine cititul. Nu este neapărat o acțiune, o modalitate de a face timpul să treacă. Este pur și simplu un mod de viață. Este ca și cum ai respira. Te trezești cu 2 ore mai devreme, realizezi că este într-adevăr devreme și respiri câteva pagini până se face timpul să pleci. Este oricum mai mișto decât să te joci Pou sau Candy Crush. Mergi la universitate, respiri cuvinte, dai pagini și aproape că uiți să mai cobori din metrou. Respiratul ăsta e valabil chiar și la înghesuială. Cumva, reușești să faci loc și pentru cartea ta, astfel, o respiri pe ea în locul altor arome. Când te întorci, e la fel. Respiri în continuare, termini cartea, ți s-a terminat puțin și aerul, ai nevoie de o altă doză și pui mâna pe următoarea formă dreptunghiulară constituită din hârtie și emoții și replici. Și ajungi dependent de aerul ăsta al cuvintelor. Pentru mine, evadarea prin lectură înseamnă să respir și să trăiesc personaje, descrieri, locuri unde n-am fost niciodată în realitate, să îmi contruiesc realitatea mea alternativă, limitată doar de imaginație.

    Hai c-a fost fain. Mulțumesc pentru oportunitate 🙂

  8. Un refugiu…coltul meu personal de Shangri-La, unde pot asemenea nemuritorilor filosofi eleni sa ma dedic placerilor inchinate mintii dar si sufletului. Intr-o lume a vitezei si lipsei de timp, lectura este un popas pentru o minte istovita.

  9. Mi se zbate ochiul când văd pozele acelea cu un om citind într-o grădină idilică, eventual cu un ceai, și în descriere mai e menționat și niște Chopin pe fundal… Cu prima carte citită din propria voință, am ”evadat” fix în ”Procesul” lui Kafka, și deși era vară afară și citeam seara pe balcon, nu vedeam și nu auzeam nimic în jurul meu. Apoi am ”evadat” cu ”Lupul de Stepă” al lui Hesse și de-atunci am rămas captiv. De sub veioza mea din Berceni l-am acompaniat pe Kissinger în negocieri și l-am rugat pe Bogdan Ficeac să îmi explice ”De ce se ucid oamenii”.
    Vreți să-i spuneți ”evadare”, fie, dar dacă nu știu cine e ministru de interne acum, de exemplu, e pentru că sunt plecat pe un vas de croazieră al naibii de dubios, împreună cu ”Câștigătorii” lui Cortazar. Mai bine rămâneam unde eram.
    Ca să răspund la întrebare, însă: când eram mai mic aveam impresia că ar fi ok să merg la pușcărie atâta timp cât sunt lăsat în pace și am cărți. Acum aș prefera o mânăstire sau o cabană la munte.

  10. O prietenă necititoare m-a întrebat într-o seară, pe o bancă în Tineretului, de ce ar trebui să citim cărţi ? Nu ştiam de unde să încep a-i răspunde, până când ea şi-a contextualizat întrebarea. “De ce ar trebui să citim cărţi, în loc să ne uităm la filme sau producţii video care ating aceeaşi magnitudine artistică ?”, sau ceva de genul. Vă spun asta pentru că în seara aceea, răspunzându-i ei, mi-am răspuns şi mie. Filmele, jocurile şi desenele aduc concepte. Sufletul nostru se hrăneşte cu concepte pentru a-şi creşte nivelul, de complexitate, de autocunoaştere.

    Prin cărţi, eu evadez într-un nivel superior mie, dobândit de alţi oameni, trecuţi sau prezenţi, care mi-l predau. Cărţile cu adevărat bune sunt următorul pachet de concepte divine, după ce m-am familiarizat cu cele oferite de filme şi alte producţii. Ele întregesc fiinţa prin faptul că devin, prin lectură, ceea ce n-am să fiu niciodată, ceea ce au putut fii doar alţii. Existenţa li s-a consumat şi doar eu, ca cititor, o pot retrăi. Acei oameni nu ar putea să facă filme sau alte producţii, motiv pentru care sunt nivelul final, iar eu, intermediarul.

    Cu siguranţă nu am să fiu niciodată detectiv, dar poate mă înţeleg cu David Raker să îmi dea experienţa lui prin cartea aceasta 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *