Cine ești să judeci?

Nimeni. Astăzi m-am trezit optimist, m-am trezit zâmbind și cum zice românul, „cu chef de viață”. Am descoperit o tonă de lucruri faine în doar două ore din dimineața asta. M-am trezit făcând câteva exerciții de stretching înainte să-mi fac toaleta de început de zi. M-am dus către bibliotecă și am pus mâna pe prima carte din zona „Self-Motivation, Cărți despre Succes” și am ajuns să citesc Secretele Succesului de Dale Carnegie. Cum citeam eu primul capitol, n-am putut să nu mă opresc pentru câteva clipe și să mă gândesc la cât de prost am fost în trecut. Da, exact așa – prost.

anger-managementDe-a lungul adolescenței mele, care se sfârșește curând sau s-a sfârșit – nici eu nu știu bine – am fost tipul ala de băiat care critica tot ce-l înconjura: oameni, fapte, idei, imagini, clipuri, muzică – ce vorbești mă, tot tot tot. Nu lăsam nimic să-mi treacă prin fața privirii fără să arunc o vorbă de ocară acolo unde nu-mi plăcea. În special oameni. Vai, oamenii. Cât nu puteam să suport specimenele proaste. Dar am să vă povestesc ceva care azi, poate, vă va convinge să procedați și voi altfel.

Benjamin Franklin afirma: „Orice prost e în stare să critice, să incrimineze și să se plângă – și majoritatea chiar o fac.” Asta a fost ceea ce a spus Franklin, iar asta o să vă prezint eu în rândurile care urmează. În liceu am făcut cunoștință cu foarte multe persoane, diferite caractere, mentalități. Nu zic că în unitatea de învățământ în sine, ci în acea perioadă. Ei, se facea că pe clasa a X-a, am întâlnit una dintre cele mai seci perioade ale vieții mele. Măseaua nu mă ceda deloc, iar oamenii din jurul meu mi se păreau mai lipsiți de caracter și creier ca niciodată. Dar ce eram eu să le spun în față? Realizez acum că nici eu nu eram un geniu, nu am fost niciodată, iar tocmai pentru faptul că acea perioadă era atât de săracă, eram și eu un om „lipsit de creier și caracter.”

Orice persoană care spunea o prostie, o amendam imediat. Orice act lipsit de consimțământ era amendat și el, iar orice lucru cât de minuscul spus chiar și fără intenție, se făcea să ajungă în urechile mele ca un tren prin fața barierei cu peste 200 km/h. Bineînțeles, neiertat.

Într-o zi însorită în care măseaua părea să se încăpățâneze și mai tare decât o făcuse în zilele precedente, eu și colegii mei ne îndreptam spre liceu, la final de pauză venind din centru orașului. Această pauză și acest drum nu cred că am să-l uit vreodată în viața mea. Ascultam indignat la conversațiile pline de idioțenie, de genul CanCan TV și mă țineam cu o mână de falcă. Pentru a traversa mai repede, am zis să trec pe sub bariera de la ieșirea/intrarea în parcarea Prefecturii (pe atunci ridicată, tocmai ce trecuse o mașină). Dar, ce să vezi, neavând pasul prea grăbit, cu gândul la ce auzeam, bariera îmi pică fix în cap. Într-un acces de furie, mă îndrept către unul din stâlpii barierei și-l lovesc cu sălbăticie în râsetele tuturor celor din jur.

În următorul moment, tot ce știu este că mă aflu în interiorul prefecturii cu un administrator furios, un alt angajat de la pază gata să fie concediat pentru lipsa de atenție și poliția în drum să mă preia la secție. A fost cea mai mare greșeală de până acum a vieții mele. A fost cea mai usturătoare lecție, dar în același timp am și înțeles mai clar ca niciodată. Prost nu e nimeni. Prost e cel care își permite să-i considere pe alții net infieriori lui.

„Un om mare își demonstrează măreția în felul de a-i trata pe oamenii mici”, afirma Carlyle. Asta am înțeles și eu atunci. Am criticat atât de mult, mi-am canalizat atenția atât de mult pe ceea ce era în jurul meu, încât am uitat de mine. Am uitat de felul în care am ajuns apreciat pentru modul în care discutam cu alte persoane, cum mă purtam și așa mai departe. M-am încărcat atât de mult cu energie negativă, încât am uitat oamenii din jurul meu, ceea ce sunt ei cu adevărat, ceea ce-i fac pe ei unici.

Însă cel mai scump lucru, am uitat faptul că eu, Adrian Anghel, nu sunt cu nimic mai presus față de ei. Că ceea ce am eu, trebuie pus mereu într-o lumină pozitivă și faptul că, a critica nu te face mai deștept. Critica e constructivă, dar în același timp îți aduce și foarte mulți dușmani. Să nu uităm că, atunci când critici un om, logica iese din discuție. Omul acela are emoții, este o făptură cu sentimente, iar o critică severă îl poate pune în genunchi. Critica l-a  împins pe poetul englez Thomas Chatterton la sinucidere. Tot critica l-a oprit din scris pe Thomas Hardy, unul dintre cei mai buni romancieri.

Critica trebuie folosită cu atenție. Vorba bună ridică optimismul și te face să privești cu alți ochi o greșeală. În primul rând trebuie să conștietizezi tu ceea ce ai făcut, iar dacă alți oameni îți vin în ajutor, acceptă acest ajutor. Respinge-l și vei fi mereu respins.

Primul capitol din cartea asta s-a încheiat așa: Nu criticați, nu condamnați și nu vă plângeți. Are un sens, unul important. Bariera aia picată în capul meu, precum și reacția mea mi-a amintit faptul că, în tot timpul acela, eu am fost prostul.

sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *