Câteva cuvinte despre airsoft (P)

Țin minte perfect zilele din copilărie când mergeam la un net café și jucam Counter-Strike ca mai apoi să aducem atmosfera jocului printre blocurile gri din cartier. Unii cu bețe, alții cu pistoale din plastic, unii chiar cu puști care erau replici perfecte ale unor arme periculoase.

Sunt sigur că și tu ai jucat cel puțin o dată în copilărie așa ceva. Ba chiar noi dădeam „războaie” între găștile din cartier, iar creativitatea ce-o dăruiam misiunilor, modalităților de apărare a bazei, de spionaj sau atacării inamicilor era destul de înspăimântătoare. Să zicem că eram mici și malefici.

Cu timpul, ceea ce făceam noi în copilărie a devenit o treabă serioasă, tacticoasă, în plină dezvoltare și de un modernism impresionant. Totul a evoluat, iar tensiunea și atmosfera unui astfel de joc e asemănătoare oarecum teatrului de război. Ceea ce făceam noi în copilărie și astăzi s-a dezvoltat așa frumos este airsoft-ul.

Rapid o definiție, dar deja cred că v-ați prins: airsoft-ul este un joc ce simulează un conflict militar. Echipamentele sunt menite să copieze pe cele militare, la fel ca și armele care sunt replici ale celor reale. Bilele sunt pe post de gloanțe. Totul se petrece în locuri special amenajate care să ofere o atmosferă cât mai specifică întâmplării. De obicei fabrici părăsite, uzine, locuri ce par c-ar fi fost lovite de un război în toată regula. „S-a născut” în 1970 prin Japonia.

Mie-mi plac lucrurile acestea teribil, de fapt, îmi place tot ce ține de adrenalină. Așa că, dacă tot mai ajung și pe la mare vara aceasta, mi-a venit poftă de un joc de airsoft. Culmea coincidenței este că un prieten chiar discuta despre asta înainte de Padina Fest și ne gândeam toți să jucăm la mare. Așa că iată ce frumoasă ocazie s-a ivit.

În Constanța există un magazin de airsoft pe numele lui Airsoft6 pentru o echipare corespunzătoare înainte de luptă. Vi-l recomand cu căldură. Îmi place tare mult site-ul și detaliile care vin prin poze, prin text cât și video. Genul acela de magazin online complet, așa cum trebuie.

Băieții de la Airsoft6 m-au întrebat care este replica mea preferată. Sunt multe replici de airsoft interesante, și chiar dacă mi-a fost greu să aleg, am mers pe un SMG. E vorba de Cyma MP5 Navy. Tot un SMG îmi luam și la Counter după primele două-trei runde, astfel c-a rămas printre favoritele mele datorită mobilității pe care o oferă.

De ce airsoft? Păi asemenea moduri de petrecere a timpului sunt tare faine pentru consolidarea relațiilor interumane. Ele produc amintiri și au un impact emoțional destul de grozav. De asemenea duc la dependență, dar e o dependență plăcută rău.

Mai multe despre airsoft poți afla prin a citi aceste 5 puncte cheie la Cristi.

Eu zic să vă strângeți o gașcă de prieteni și colegi și să mergeți să vă echipați frumos pentru o astfel de ocazie. Ori scriem amintiri frumoase și pline de adrenalină, ori ce facem aici? 😀

2 thoughts on “Câteva cuvinte despre airsoft (P)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *