Cartea despre jocuri de noroc a lui Dostoievski

Sunt sigur că există oameni care au intrat cel puțin o dată pe blogul meu și care, tot cel puțin o dată, au fost la păcănele. Sau au jucat un joc de noroc. Cartea asta i-ar fascina, sunt sigur! 😀

„Jucătorul” de Feodor Dostoievski este cea mai recentă carte citită. Una, de altfel, nu foarte grozavă, dar care explică extrem de subtil, într-o narațiune relativ scurtă, mania jocurilor de noroc.

Cartea vine sub forma unor însemnări mai atipice ale unui tânăr rus ajuns la Rulenteburg alături de alți ruși cunoscuți lui. Ce întâlnim aici este dragostea existentă, dar nu suficient de evidentă încât să fie pusă în acțiune și mania jocurilor de noroc.

Practic, accentul cade pe „joc”. Joc de noroc și de destin, prin care scriitorul rus încearcă să ilustreze și această față a societății și a omului.

Până la urmă ce se dovedește este faptul că destinul și jocul de noroc sunt una și același lucru. Astăzi ești sus, mâine ești jos. Cumva viața se aseamănă cu jocul de noroc, dar cu un noroc pe care ți-l faci singur, nițel ajutat și de providență.

Păturile sociale și națiile diferite, evident acel conflict între ruși și francezi, se regăsește în scriitura aceasta. Avem nemți, avem englezi, avem ruși, avem francezi și toți reprezintă caractere tipice zonei de unde provin.

Este o scriere tipică dostoievskiană, dar fără o tehnică nemaipomenită, căci cartea vrea să reprezinte ceea ce am discutat mai sus și anume destinul și jocurile de noroc ce uneori conlucrează la bunăstarea omului, alteori la degradarea acestuia.

Aș zice că este un document ce expune această categorie de oameni, afectați de mania jocurilor de noroc. În câteva cuvinte, temele cărții ar fi „jocul de noroc”, „banii”, „luxul”, „moștenirea” și „destinul”.

Narațiunea se întâmplă la persoana I, fiind o scriere atipică de jurnal. Atipică fiindcă nu respectă nici o conduită tipică jurnalelor, ci este expusă ca un tip banal de narațiune.

Este și o carte scrisă la repezeală și oarecum se simte, căci chiar cartea a fost un pariu din vremea aceea pentru scriitor, ea fiind venitul principal din care urma Dostoievski să-și achite datoriile.

În concluzie, mania jocului de noroc poate trage la fund atât sufletul nesătul de profan al omului, cât și pe cei din jurul acestuia, iar psihologic, cartea este de excepție în ceea ce privește acest domeniu. Eu, unul, așa am simțit. Parcă am privit un tablou în profunzimea jucătorului.

De ce vă recomand cartea aceasta?

Fiindcă este o experiență și un mod de a înțelege oamenii care merg la sălile de jocuri și cheltuie o groază de bani sau câștigă o groază de bani. „Noroc” este cuvântul de bază.

Eu am citit din colecția F.M. Dostoievski, volumul 3, „Amintiri din Casa Morților și Jucătorul”, de la Biblioteca Adevărul. Traducerea a fost făcută de Antoaneta Olteanu, pe care o știm, orice traducere făcută de dânsa din limba rusă, este un deliciu.

De achiziționat, se găsește pe Elefant sau Libris.

Voi ce părere aveți de această carte, dacă ați citit-o? Dacă nu, lectură plăcută! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *