Când a trebuit să îmbrățisez incertitudinea

Mi-a luat ceva timp să accept, iar trezirea a avut loc la finele anului trecut. Să-ţi povestesc.

Unul dintre lucrurile mele favorite care se petrec la cursurile şi seminarele de la Facultatea de Litere este acela că apuci să discuţi despre extraordinar de multe chestiuni, iar la unul dintre seminarele făcute, s-a ajuns cumva la certitudine şi incertitudine. A fost şi o întrebare dacă îmi amintesc bine. Eu eram cât se poate de implicat şi aşteptam nerăbdător să aud răspunsul seminaristului.

După ce trec câteva momente de tăcere, vin aceste cuvinte din partea seminaristului: “Doar idioţii pot refuza incertitudinea şi cred că totul este cert.

Mi-a dat lumea peste cap în momentul acela. Pe lângă faptul că, indirect, eram un idiot.

Adică cum așa? Dar eu nu suport lucrurile nesigure, nu suport oamenii care îmi răspund evaziv, nu suport orice este incert, îmi ziceam în sinea mea. Însă ce este cert?

Oau! Stai puţin, să facem o mică pauză.

Am fost atât de sucit de acest răspuns încât mi-a luat timp bun să procesez. Astăzi pot spune că, a avut atunci și are și azi dreptate și va tot avea. Nu trebuie o analiză, ştiu, oricine poate spune că are dreptate, dar pentru mine, un om care n-a depins sau nu i-a plăcut să depindă de ceva sau cineva, care a avut această mentalitate de “totul trebuie să fie cert, altfel la revedere” – mai greu.

Nu Adrian, nu tu cel sau cea care citeşti acest articol, nu, nu şi nu. Nu trebuie să fie cert, întotdeauna, totul. Nu are cum să fie. Asta e viaţa.

Cel mai probabil lucru de prezis în viaţă este improbabilitatea următorului moment. Ce ştim noi? Îţi pot spune mâine că voi fi la ora 18.00 fix la gară, dar voi fi?

Poate că da, poate că nu, normal da, posibil e şi deloc, mai devreme sau mai târziu.

Înainte aveam un program, un program organizat după care mă ghidam. Şi astăzi am, dar am învăţat că nimic din ce-mi propun acolo nu poate fi exact, calculat, super cert. Nu are cum. De fapt, acest lucru l-am priceput cel mai bine odată cu mutarea în capitală, unde totul este o junglă în care trebuie să te mişti continuu şi repede, iar impedimentele sunt la tot pasul.

Astfel, plec cu o oră înainte de acasă pentru a vedea că nu ajung la timp oriunde m-aş duce în Bucureşti. Prin urmare (merg cu RATB-ul), fiindcă mă enervează incertitudinea, cobor cu o stație sau două înainte de destinație să fiu sigur că ajung. Aiurea. Ajung în acelaşi timp cu troleul acolo şi de multe ori el înaintea mea. Se mai întâmplă şi invers. Rar însă.

Înainte refuzam gândul că cineva nu îmi poate spune exact dacă e da sau ba, dar cum puteam să-l refuz? Nu ştiu.. n-am idee. Îmi place să fiu un om sigur, e normal, dar incertitudinea e parte a vieţii şi cu adevarat e idiot să o anulezi. Totul e un lanţ compus din muncă, reuşite, fericire, dragoste, plăcere, pasiune, dezamăgiri, durere şi tristeţe. Nimic nu e sigur, decât dacă acel lucru depinde întru totul de tine şi ai idee că vei reuşi.

Îmbrăţişează incertitudinea, altminteri vei avea de suferit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *