„Arhanghel’sk”, a II-a emoție din trei

Ceea ce vei citi acum e ceea ce eu am simțit să scriu, în timp real, pe când ascultam noul album Robin and The Backstabbers pus la dispoziție spre streaming în seara miercuri, de la 19.00 la 21.00 pe site-ul UTV. Începem…

Parcă am trecut printr-o poveste. Din primele trei melodii de pe album nici eu nu știu ce să aleg. „Toamna și iarna coboară amândouă, plouă și ninge și ninge și plouă”. Scafandru, Regizor, Cosmonaut este cea mai bună poveste creată muzical de vreo trupă românească. Are tot ce-i trebuie. Liric este excepțional, instrumental la fel. Pentru Scanfandru aș fi vrut să aud vocea lui Robin mai bine, parcă. Ce să fiu? Sunt Regizor… ba nu, îmi place să fiu Cosmonaut. Nici Scafandru nu sună rău. Atâtea opțiuni…

În „intimitatea țării noastre, facem numai ce vrem”. Mă văd în mașină, dar nu în 682. Mă văd conducând, mă văd luând țara la pas, mă văd străini salutând. Mașina merge, înainte spre noapte. În noapte. Dimineață. Zi. „Ard brazii, fierbe apa!” Fug acasă. A fost Eu fac brazii, tu faci apa.

„Erau copii la nuntă, părinți cu dinți de fier, avioane de hârtie treceau solemn pe cer”. Ce frumoasă-i lumea, tată și mamă. Pe iarbă, întins, te duci ușor sub pământ. Te afunzi. Melodia asta e leagănul visării mele. Uiți. Uiți tot, dar ai grijă. Ai grijă să te-ntorci la suprafață. Chitara duce melancolia pe cer și te lasă s-o pictezi în ce imagini vrei. Arhanghel’sk.

Broken High Hills mă trezește. E sinistră. Văd demonul meu feminin în cel mai nenorocit dres cum se apropie de mine. Cum vrea să mă ducă. Mă întreabă dacă „mai e lumină la spital?”, o întreb dacă „mergem la mine?”. „Am văzut cu ochii mei, am trăit cu viața mea”, demonul mă îmbrățișează și buzele-i calde, amprentă pe gâtu-mi rămâne. „Plouă cu stele”.

Interludiu. Îmi revin. Apă aer foc pământ wi-fi.

Din ce să-mi revin?! Dansez. Dansez și fredonez. „Mai e timp de un cântec, sticla e încă plină”. Din punctul meu de vedere e melodia albumului. Am aceeași senzația care m-a încercat și când am auzit SPNZRTR. Mă întreb doar, cum sunt băieții ăștia români și ce treabă au cu noi? Fenomenal. „Noapte de nepătruns, am venit și te-ai ascuns.”

La domenica delle salme. Liniștită melodie. Numai prin Italia nu m-au mai trimis băieții ăștia. Dar mai sinistru de atât nu mă puteau trimite. Nu știu de ce, dar mă gândesc la cartea aia… „Necrofilul”. Nu, nu-i chiar așa de grav.

Minciună mai mare nu am. Te-aș lega de ceva de pe primul material discografic. Sunt ei în stare pură. Revenim puțin pe la început de album, dar ne revenim. „Panică și voie bună”.

Înapoi în visare. Îmi văd amintirile cum trec adormite pe lângă mine și nu le deranjez. Dar nici ele pe mine. Mă văd șezând pe-o bancă cu banca vorbind cu mine. Ce reverie. Iar de aici mă transpun într-un tablou de Dali, unde totul se scurge, se deformează, se derâmă. Amintirile, banca. Ele nu mă deranjează, nici eu pe ele. Banca nu-mi mai vorbește, dar nici eu nu mai șez pe ea. Ce-i cu halucinația asta? Pastă de dinți sau Mii de ani de mâine.

Uite cum mă imaginez: sunt o rachetă umană. O rachetă umană indestructibilă. Care se lansează la fiecare refren. Pregătirile în strofe, mă introduc liniștit de fiecare dată în tun, iar la refren mă lansez ca să văd de fiecare dată Harta lumii desenată din memorie. O melodie cât un tun ce te trimite-n univers. Privește-n jos, dacă n-ai rău de înălțime.

Arte și meserii este de departe cea mai bună melodie semnată de Robin and The Backstabbers până în acest moment. Am rămas fără cuvinte.

La Imperatrix s-a lăsat liniștea.

Vineri la Halele Carol. Ora 20.00.

2 thoughts on “„Arhanghel’sk”, a II-a emoție din trei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *