Anton Holban, „Ioana” și „Jocurile Daniei”

Pentru prima dată se întâmplă să vă recomand două cărți la preț de un articol. Am puține emoții când redactez aceste rânduri acum, căci domnul Holban a avut calitatea să mă captiveze încă de la primele rânduri, dar să nu-mi suscite interesul până la capăt.

Abia la relectura câtorva fragmente pe care le consider cheie în cele două romane¹ specificate, am înțeles calitatea acestui scriitor atât de pasionat de Proust.

Introspecția, evident narațiunea la persoana I, viziunea în profunzime, conflictele de interpretare și conflictul interior abundă în scrierea lui Anton Holban. Ioana este o carte cu care trebuie să aveți răbdare și pe care trebuie s-o citiți cu atenție. Predomină tehnica anticipării și fragmentarismul.

La început te prinde, apoi tinde să devină plictisitoare, dar tocmai din prisma faptului că nu este o scriere dinamică. Analiza și conflictul interior te pot aduce, cumva, la plictis dacă nu urmărești și stilul în care Holban creează toate aceste proiecții.

Este fascinant modul de la care pornește construcția unor personaje, motivele de care se leagă și realitatea experienței pe care o reproduce. Veți observa că atât în Ioana cât și-n Jocurile Daniei vă veți regăsi în multe din pasaje, căci sunt scrise, precum autorul mărturisește, din experiențe proprii.

Gelozia, dragostea neîmplinită, dragostea silită, erotismul, literatura, mentalitatea feminină sunt câteva dintre temele discutate de Holban.  În Ioana mi s-a părut foarte realist conflictul acesta interior, venit din indecizia personajului-narator. Din lipsa de voință nu o poate părăsi pe Ioana, dar la mijloc se află, în continuare, o dragoste foarte mare și o frică de ce ar putea păți în cazul în care ar fugi.

Mai multe nu vă zic, vă las pe voi să aflați. E și o pisică în carte, care sunteți fani, iar relația dintre pisică și personajul feminin e interesant de urmărit (în ochii lui Sandu, personajul prinicipal și naratorul).

În Jocurile Daniei, altfel stă situația. Este chiar un joc. Dania, o evreică la care Sandu (da, Sandu este alter ego-ul lui Holban) este dus pentru a face cunoștință (ea fiind mare fană a scrierilor acestuia), pornește din momentul ce-l cunoaște pe Sandu într-o relație destul de dubioasă (slavă cerului că putem folosi, astăzi, cuvântul ăsta-n voie).

Este practic un joc de-a șoarecele și pisica. Dania, mereu plecată. Dania, mereu întârziată. Dania, mereu ocupată. Dania, care îl iubește nespus pe Sandu, dar Dania care nu dă doi bani pe sentimentele și interesele lui Sandu.

În colțul opus e Sandu, cel care suferă după Dania. Sandu, cel care îi poartă mereu gândul. Sandu, cel care îi scrie. Sandu, cel care o îndreaptă spre un oarecare interes comun. Sandu, cel care tot așteaptă momentul când Dania va fi a lui. Cu totul.

La fel ca și Ioana, această carte este redactată tot sub stilul însemnărilor, dar nu jurnal. Atenție, nu e jurnal. Sunt note asupra relației, note mai lungi care prinse una de alta, formează o narațiune fascinantă. Tot fragmentarism avem și aici.

Dacă veți citi Testament Literar, de Holban precum și critica realizată de el însuși asupra propriilor scrieri, veți descoperi o groază de lucruri interesante. Precum faptul că Dania chiar a existat și Holban a cunoscut-o, ea fiind și sursa de inspirație pentru rândurile acestui roman.

Este interesant de urmărit relația dintre un creștin și o evreică. Ea cu bani, el scriitor fără bani. Ea foarte tânără, la doar 19 ani, el puțin mai în vârstă. Ea încă sfioasă, el nerăbdător să i se deschidă.

Avem pagini de erotism, pagini în care dacă un prieten ți-ar povesti pățaniile precum au fost așternute de Holban, i-ai spune prost ai fost, bă, că ai stat după curu ăsteia (românește… sau țărănește?).

Avem și puțin umor, dar regăsim tot această introspecție, analiză profundă a sentimentelor și gândurilor specifice scriitorului din interbelic; de asemenea, caracterizări subiective, dar cel mai interesant – imaginea Daniei. Dania nu ne apare stabilă niciodată. O putem recunoaște după anumite caracteristici concrete, cum ar fi faptul că are automobil și bani și se plimbă peste tot, dar în ochii personajului-narator, o reconstrucție a acesteia când nu este de față e greu de obținut, fapt ce face și pentru noi greu de construit acest personaj în imaginație.

Cam atât. Așa, brusc.

Vi le recomand? Categoric.

Hai să facem o afacere acum. Eu, ca un literat în devenire ce mi-s, vă recomand ediția full-option de la Anton Holban. Adică Opere (vol. I-II) de la Academia Română. Găsiți acolo tot ce vreți despre el. Scrierile publicate, file de jurnal, comentarii critice, biografie. E de avut în bibliotecă și de citit.

Dacă nu vă convine această trebușoară, atunci puteți obține la un preț modic fix scrierile O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei de pe Elefant.

——————————————————————–

¹Anton Holban, în Testament Literar, nu consideră Ioana ca fiind un roman din pricina termenului ce justifică arhitectură, fapt pe care el nu-l realizează în scrierea lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *