Ai citi o carte „self-published”?

self-publishing

Pentru că eu m-aș gândi, sincer, de vreo zece ori înainte să fac acest pas. Ca cititor specializat (hai să nu exagerăm, în devenire…), mi-este foarte greu să-mi dau banii pe o carte scrisă de un autor necunoscut, publicată și editată tot de el pe vreo platformă de genul acesta. Nu mă înțelegeți greșit, platforma e chiar faină dacă până și eu am petrecut ceva timp pe ea cu niște gânduri.

Apoi m-a lovit trăznetul. Ce încredere poate avea un autor indie spre deosebire de unul „legat” de o editură? Cum poate el să răzbească într-o lume a literaturii în continuă expansiune și plină de titluri care mai de care mai interesante?

Să ne oprim puțin. Să gândim logic. NU! Nu are cum! Așadar, ce-i cu self-publishing-ul?

Păi ar trebui să știi tu, viitor scriitor, că a ta operă ar trebui să fie un masterpiece sau chiar tu, dragă scriitorule, să fii o persoană publică tare apreciată pentru a-ți permite acest lux. Altminteri, te vei îneca într-un ocean de titluri de cărți la fel de repede cum te-a ambiționat divinitatea să faci mișcarea asta.

Nu trebuie înțeleasă ca o barieră, nu este nimic de pierdut. Din punct de vedere juridic și financiar, poate chiar e mai bine o carte self-published decât una cu ajutorul unei edituri. Chiar e! Dar pentru ca acea carte să fie bună, e musai să-ți iei un editor freelancer care să se ocupe de ea, iar mai apoi tu să fii tare bun la marketing (ca să nu mai zic de talentul tău de scriitor). Sunt mai multe lucruri de făcut, dar dacă pleci pe acest drum, n-ai cum să te abați de la dânsul.

Da, în acest mod poți atrage atenția editurilor. Da, în acest mod îți poți crea o bază de cititori. Da, în acest mod ajungi cineva. Dar ești sigur că a ta carte îți va aduce aceste lucruri?

Ideea este că, înainte de a te avânta ca scriitor pe drumul self-publishingului, asigură-te prin oameni specializați că a ta carte merită să ajungă în print. Eu unul m-am săturat de atâtea titluri penibile și să-mi fie iertată exprimarea că nu-s vreun mare critic, dar nici nu pot să înțeleg de unde și până unde valul acesta de pseudo-scriitori.

Eu ca cititor și de ce nu, în viitor, poate critic literar, nu pot decât să-ți dau admirație pentru încercare, dar în afara circumstanțelor de mai sus, refuz să citesc cartea ta, pardon, refuz să dau bani pentru cartea ta. De ce? Pentru că este un timp pe care n-aș vrea să-l pierd dacă nu mi-ar stârni câtuși de puțin interesul.

De ce am scris asta?

Pentru că un val de cărți self-published m-a lovit în ultima perioadă și am ajuns să citesc niște ploturi care efectiv mă uimeau și nu-mi venea a crede că ele chiar erau în print și le puteai comanda. Încep să cred că, în ziua de azi, oricine vrea să fie scriitor, poate să fie și să publice. Asta e deja haos, dar fiecare, pe banii lui, face ce vrea. Tot ceea ce zic este că, înainte, ar trebui făcuți niște pași, niște pași importanți. Altminteri, valea penibilului e uriașă și primește pe oricine se avântă în ea.

Un alt articol super fain de citit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *