3 lecturi de provocare a sufletului

Anul trecut vă recomandam „Prima Iubire” de I.S. Turgheniev și am să v-o recomand și în acest articol, aceeași carte numai că puțin mai complexă, la modul în care mai adăugăm și „Fum” ca să ne fie tabloul blurat și sufletul încărcat.

Sunt trei lecturi care vă vor provoca din punct de vedere sentimental, vă vor încerca morala, vă vor pune pe gânduri și pe alocuri poate chiar stârni izbucniri emoționale profunde. Sunt cărțile acelea de care-ți amintești cu drag peste timpul inexistent pe care-l considerăm că trece și sunt cărți la care revenim cu drag. Sunt cărțile pe care le recomandăm celor mai slabi nițel emoțional, dar mult mai puternici după astfel de „pastile”.

Începem? Hai să începem…

I.S. Turgheniev – „Prima Iubire. În Ajun. Fum”

Despre „Prima Iubire” am scris, așa cum vă povesteam mai sus într-un articol de anul trecut pe vremea asta. O serie de trei povestiri de la care avem multe chestiuni sentimentale, morale și psihologice de învățat. Mai pe larg despre ele aici.

„În Ajun” a urmat imediat după cea de mai sus și „Fum” la fel. Sunt practic o continuare a sentimentului acesta apăsător pe care Turgheniev pune compresa elegant, fin, în așa fel încât doar pe anumite cuvinte să simți că e acolo. E o proză elegantă, chiar dacă mă repet, pe care scriitorul rus o abordează ușor, pe înțelesul tuturor. Oamenii sunt ținta lui, iar oamenii îi găsești „dezbrăcați” în toate cele trei scrieri specificate aici.

Cartea o poți lua de pe Libris sau Elefant. Pe Libris ai transport gratuit la orice comandă, iar la Elefant, dacă ești din București, poți cere să ți se livreze la Librăria Litera și nu plătești transport.

Antonio Lobo Antunes – „Inima inimii”

El e cel mai valoros scriitor al Portugaliei la vremea aceasta și merită atenția noastră. Despre această carte pe care n-am reușit s-o citesc decât fragmentar, dar pe care o doresc cu ardoare, vă pot da indicii din scurta prezentare făcută de Dinu Flămând:

Cu o operă de peste 30 de volume, dintre care peste 20 sunt construcţii romaneşti – extrem de complexe prin polifonie şi prin multitudinea de voci şi de situaţii suprapuse –, tradusă în serii aproape complete în numeroase ţări, António Lobo Antunes este cel mai important scriitor în viaţă al Portugaliei. Începând din 1998, a publicat până în prezent cinci volume de proze scurte, cronici, cum le-a denumit el însuşi, excepţionale „fotografii ale clipei“ developate din viaţă şi din imaginaţie.

Copilăria surprinsă în momentele ei de graţie sau de teroare comică, un album de familie emoţionant, centrul lumii de la Plaja Merilor, scene din viaţa unor cupluri fracturate, gândurile unor bărbaţi şi femei a căror disperare provine fie din lipsa iubirii, fie din cauza îmbătrânirii, evocări ale vechii Lisabone cu pitorescul mahalalelor şi al cafenelelor-patiserii… Aceste scurte proze nostalgice, dramatice, ironice sau poetice îşi trag substanţa din fulguraţii reale sau imaginare, din culoarele ascunse ale memoriei şi din singurătatea unei vieţi dedicate scrisului. (Dinu FLĂMÂND)

Cartea se poate achiziționa la vremea aceasta doar de pe Libris cu transport gratuit. Zic să vă încumetați.

Andrew Nicoll – „A fost odată ca niciodată”

Un soi de roman realist fantastic, sentimental, plin de bazaconii, presărat cu nițelus absurd și umor din plin. Nu putem fi încercați la nesfârșit, dar până și această scriere are un conținut profund, o esență pe care vă provoc s-o identificați printre ironia și râsetele ce se vor isca în lectură.

„…rar simț al dreptății” sau „…primarul orașului Punct…” sunt semne nu luate de oriunde, ci accente ce vor să dezvăluie câte puțin din nebunia (absurdul) ce se petrece în carte, unde acest primar se culcă adesea pe podea pentru a viziona picioarele senzuale ale secretarei sale. Nimic imposibil până aici, dar ce te faci când dorința devine realitate într-o lume atât de crudă?

Cartea se găsește atât pe Libris cât și pe Elefant. Normal cu specificațiile legate de transport de mai sus.

Bonus: Luis Leante – „Cât te mai iubesc”

Că-mi sunteți dragi, vă mai recomand o cărticică de Luis Leante, un spaniol care a luat ceva premii de scriitor, a fost lăudat de Mario Vargas Llosa, iar romanul specificat i-a adus „Premio Alfaguara de novela 2007”.

Poveste de dragoste, roman complex, cu clase sociale, dispariția coloniilor Spaniei, diferite culturi și olecuță de „mindfuck” necesar pentru o carte splendidă. Unde se găsește? Pe Libris și Elefant, bineînțeles.

Spor la citit, vă doresc! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *